NATO lansează cel mai mare exerciţiu militar din Letonia din ultimele decenii

Soldaţi letoni
Soldaţi letoni (Captură Imagine)
Andrei Popescu
22.08.2018

NATO a lansat cel mai mare exerciţiu care a avut loc vreodată în Letonia de când aceasta şi-a obţinut independenţa în 1918.

Exerciţiul militar, care s-a aflat în stadiul pregătirii timp de patru ani, va include printre altele, intervenţii militare şi poliţieneşti pentru a adresa tulburări “spontane” în oraşele populate cu ruşi, a precizat canalul rus de televiziune de stat RT.

Exerciţiul lung de două săptămâni a fost lansat luni şi este programat să se încheie în 2 septembrie.

„După patru ani de pregătiri intensive, acesta va fi cel mai mare exerciţiu de pregătire militară de la restaurarea independenţei Letoniei în cadrul căruia vom testa nivelul de pregătire al forţelor armate pentru a apăra Letonia în faţa oricăror ameninţări”, a declarat generalul-locotenent Leonids Kalnins, şeful Departamentului leton al Apărării.

„Acest exerciţiu este o oportunitate pentru a pregăti nu doar Forţele Armate Naţionale ci şi capabilităţile generale de apărare ale Letoniei, în condiţiile în care partenerii noştri sunt implicaţi de asemenea în [aceste] manevre”, a continuat el.

Pe lângă Forţele Armate letone, Garda Naţională, diverse agenţii responsabile cu aplicarea legii şi voluntari, exerciţiul va implica de asemenea soldaţi din peste 12 ţări NATO, inclusiv SUA, Canada, Spania, Italia şi Polonia, precum şi din celelalte ţări baltice. Numărul total al soldaţilor care participă la acest exerciţiu se ridică la 10.000, conform mass mediei locale.

Armata letonă a publicat luni un videoclip promoţional pentru acest exerciţiu.

Într-una dintre operaţiunile planificate pentru acest exerciţiu, soldaţii vor fi desfăşuraţi pentru a calma tulburările în rândul publicului larg în oraşele Valmiera şi Jekabpils, ambele având o majoritate etnică rusă.

„Nu vom crea un scenariu împotriva unei anumite ţări, dar vom pregăti Forţele Armate Naţionale pentru a proteja Letonia împotriva oricărui pericol”, a precizat generalul Kalnins, adăugând că, ceea ce el a numit drept operaţiuni hibride ale Rusiei în estul Ucrainei, au fost luate în considerare atunci când au fost dezvoltate scenariile pentru acest exerciţiu, conform reţelei letone de radio şi televiziune LSM.

„În timpul exerciţiului, vom utiliza un scenariu NATO bazat pe condiţiile geografice ale regiunii. Acest scenariu este suficient de flexibil pentru a desfăşurat atât operaţiuni tactice convenţionale cât şi operaţiuni pentru prevenirea provocărilor în ţară”, a afirmat locotenent-colonelul Gunars Grikmanis, comandant al Departamentului de Pregătire Militară din cadrul Statului Major al Forţelor Armate, într-un interviu acordat portalului oficial al armatei letone Sargs.lv.

„Principalele provocări din timpul exerciţiului vor avea legătură cu această cooperare cu alte structuri de stat – cu poliţia şi serviciul de pază al frontierei. Cooperarea cu instituţiile guvernamentale de stat şi locale şi cu populaţia civilă vor fi de asemenea esenţiale”, a adăugat Grikmanis.

Cetăţenii au fost înştiinţaţi că nu va fi folosită muniţie reală în timpul exerciţiului, însă au fost avertizaţi că operaţiunile de pregătire vor fi „foarte realiste”.

Exerciţiul militar are loc la doar câteva săptămâni după ce premierul rus Dmitri Medvedev şi-a exprimat opoziţia faţă de perspectiva aderării Georgiei la NATO.

„(Intrarea Georgiei în NATO) ar putea provoca un conflict teribil. Nu înţeleg pentru ce fac ei acest lucru”, a declarat Medvedev unui ziar local la acea vreme.

În timpul unui summit NATO în luna iulie, alianţa militară vestică a discutat despre angajamentul său de a accepta Georgia în rândurile sale.

De asemenea, exerciţiul a fost lansat după ce preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat NATO împotriva cultivării de relaţii mai strânse cu Ucraina şi Georgia, susţinând că o astfel de politică este iresponsabilă şi va avea consecinţe nespecificate pentru alianţa vestică.

Între timp, blocul condus de SUA şi-a intensificat la rândul său exerciţiile militare în estul Europei. În luna iunie, peste 18.000 de soldaţi din 19 ţări au participat la exerciţiul Saber Strike, desfăşurat timp de două săptămâni în Polonia şi statele baltice. Acel exerciţiu a urmărit să pregătească desfăşurarea convoaielor militare pentru a apăra flancul estic al NATO. Totuşi, blocul militar condus de SUA, susţine în continuare că exerciţiile sale nu urmăresc să provoace Rusia.

În plus, exerciţiul din Letonia a fost lansat cu câteva zile înainte ca Rusia să lanseze propriul exerciţiu militar - Vostok 2018 („Est 2018”) - în districtele sale militare central şi estic, în lunile august şi septembrie. De asemenea, aproximativ 3.200 de soldaţi chinezi se vor alătura exerciţiului luna viitoare în regiunea Zabaikalski din Siberia.

Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că exerciţiul militar Vostok 2018 reprezintă „cea mai amplă acţiune de pregătire a forţelor armate de la Zapad-81”, făcând referire la un exerciţiu miliar desfăşurat de fosta Uniune Sovietică în 1981. Ministrul a mai precizat că Vostok 2018 va fi un exerciţiu „la o scară fără precedent, atât în ceea ce priveşte zona de operaţiuni, cât şi numărul structurilor de comandă militară, de soldaţi şi forţe implicate”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor