OMV Petrom vinde 19 zăcăminte petroliere onshore

Sonde în Cangzhou, provincia nordică Hebei, China
Sonde în Cangzhou, provincia nordică Hebei, China (Frederic J. Bwown / AFP / Getty Images)

OMV Petrom va transfera 19 zăcăminte petroliere onshore, trei instalaţii pentru reparaţii capitale şi echipele aferente către Mazarine Energy România SRL, o subsidiară românească controlată integral de Mazarine Energy B.V., în schimbul unei sume ce nu poate fi divulgată.

În 2015, cele 19 zăcăminte au avut o producţie zilnică totală de aproximativ 1.000 bep/zi (sub 1% din producţia zilnică a OMV Petrom). Tranzacţia ar urma să fie finalizată la sfârşitul trimestrului IV din 2016, când Mazarine Energy România va prelua rolul de operator al zăcămintelor şi angajator al celor peste 200 de salariaţi ai OMV Petrom din prezent, se arată într-un comunicat al OMV Petrom, citat de Hotnews.

Potrivit comunicatului, transferul licenţelor se realizează în conformitate cu toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din Legea Petrolului şi alte reglementări iar transferul este supus aprobării autorităţilor competente.

Fondurile pentru tranzacţie vor proveni dintr-o linie de capital de 500 mil USD furnizată de Carlyle International Energy Partners, un fond de 2,5 mld USD care investeşte în explorare şi producţie de petrol şi gaze, rafinare şi marketing, servicii la zăcăminte petroliere la nivel internaţional, şi în rafinare şi marketing în Europa, Africa, America latină şi Asia.

Conform sursei citate, în 2015, americanii de la Carlyle International Energy Partners (CIEP), afiliată a grupului The Carlyle, au preluat de la Sterling Resources toate operaţiunile din România pentru 42,5 mil. dolari. Sterling a fost în centrul unui scandal major în politica României când a primit drepturile de exploatare pentru perimetrele Pelican şi Midia după ce România câştigase la Haga procesul cu Ucraina privind împărţirea platoului continental al Mării Negre.

Revenind la Mazarine Energy, aceasta este o companie nelistată de explorare şi producţie, care se concentrează pe oportunităţi de explorare convenţională, de dezvoltare şi producţie cu riscuri mici, pe termen scurt în Europa, Africa şi zona mediteraneană extinsă. Societatea are sediul central în Haga şi este activă în prezent în Africa de Nord, având controlul majoritar al licenţei Zaafrane din Tunisia, unde au fost săpate două sonde de explorare în apropierea infrastructurii existente.

Mazarine a identificat o serie de oportunităţi de optimizare a producţiei şi lucrări de reparaţii capitale care vor determina o creştere a producţiei. În plus, sunt planificate campanii de achiziţie seismică pentru a identifica structuri care nu au fost încă forate, se mai arată în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Economie