Preşedintele CSJ din Moldova bănuit de îmbogăţire ilicită, reţinut pentru 72 ore

Justiţie
Justiţie (cna.md)

Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), Ion Druţă, a fost reţinut miercuri, 2 octombrie, de către Procuratura Anticorupţie după audiere deoarece în cadrul percheziţiilor biroului şi domiciliului acestuia ar fi fost ridicate probe de natură să confirme bănuiala rezonabilă privind îmbogăţirea ilicită.

Potrivit procurorilor, bănuitul a fost reţinut pentru 72 de ore ţinând cont de faptul că acesta, profitând de statutul său, ar putea influenţa alte persoane care urmează a fi audiate în cadrul urmăririi penale.

Ion Druţă şi-a depus demisia din funcţia de preşedinte al CSJ, însă cererea sa încă nu a fost aprobată de către Consiliul Superior al Magistraturii şi Parlament.

Potrivit unui comunicat, Druţă a informat deputaţii şi membrii CSM că vrea să demisioneze „pentru a evita tot felul de speculaţii şi/sau suspiciuni la adresa întregului sistem judecătoresc”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe