Rusia ameninţă: Afirmaţiile Poloniei privind găzduirea armelor nucleare NATO sunt periculoase
Rusia a declarat joi că Polonia joacă un "joc foarte periculos", luând în considerare posibilitatea de a găzdui arme nucleare americane, transmite Reuters.
Preşedintele polonez Andrzej Duda a declarat joi că l-a invitat pe premierul Donald Tusk la discuţii pe 1 mai despre posibilitatea ca Polonia să găzduiască arme nucleare din statele NATO.
Duda şi-a reiterat poziţia potrivit căreia ţara sa ar fi pregătită pentru o astfel de posibilitate, ceea ce l-a determinat pe Tusk să spună că ar dori o clarificare din partea preşedintelui.
Ministrul adjunct rus de Externe Serghei Riabkov a declarat că astfel de discuţii sunt provocatoare.
"Dacă ele urmează calea unei noi escaladări - şi aşa pot fi evaluate discuţiile, aceste jocuri verbale de până acum cu arme nucleare - atunci va avea loc o nouă rundă de tensiuni. Şi, în general, acest joc este foarte periculos, consecinţele sale pot fi greu de prezis", a spus el, potrivit agenţiei de ştiri de stat rusă RIA.
Războiul din Ucraina a aruncat relaţiile dintre Rusia şi Occident în cel mai periculos punct de la Criza rachetelor din Cuba din 1962, când Statele Unite şi Uniunea Sovietică au fost aproape de o confruntare nucleară.
Anul trecut, Rusia a declarat că a desfăşurat arme nucleare tactice în Bielorusia, care se învecinează cu Polonia, ca semnal de descurajare pentru Occident. Liderul bielorus Alexandr Lukaşenko a afirmat joi că zeci de astfel de arme sunt acum pe poziţii.
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a precizat că orice rachete nucleare americane din Polonia ar putea deveni ţinte în cazul unui război Rusia-NATO.
"Nu este greu de presupus că, dacă armele nucleare americane apar pe teritoriul polonez, atunci lucrurile respective se vor alătura imediat listei de ţinte legitime pentru distrugere în cazul unui conflict militar direct cu NATO", a declarat Zaharova reporterilor în cadrul briefingului său săptămânal.