Războiul din Ucraina: Linia dură a Rusiei la reuniunea europeană de securitate sporeşte tensiunile

După mai multe luni de dispute diplomatice, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a primit o nouă şansă la viaţă la reuniunea anuală a consiliului ministerial de săptămâna trecută, într-un compromis dezordonat între Rusia şi Occident, potrivit UPI.

Dar, în loc să înceapă o perioadă de eforturi reînnoite pentru a reface ordinea de securitate distrusă a Europei, liniile de separare existente s-au adâncit şi au apărut altele noi.

OSCE îşi trage rădăcinile dintr-o perioadă de încercări serioase de detensionare între Statele Unite şi URSS în anii 1970. În prezent, este cea mai mare organizaţie regională de securitate din lume, cu 57 de state participante care cuprind trei continente - America de Nord, Europa şi Asia. Cu toate acestea, capacitatea sa de a-şi îndeplini mandatul de a oferi securitate a fost grav compromisă în ultimii ani.

Deşi invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina în februarie 2022 a fost cea mai recentă şi cea mai gravă încălcare a principiilor fundamentale ale OSCE, nu a fost prima. Invazia Georgiei de către Rusia în 2008 şi recunoaşterea ulterioară a independenţei statelor separatiste Abhazia şi Osetia de Sud, susţinute de Kremlin, în august, a fost urmată, în 2014, de anexarea Crimeei şi de ocuparea unor părţi din Donbas.

De asemenea, Rusia a subminat în mod deliberat misiunile existente ale OSCE în Ucraina.

"Misiunea de observare", care a fost înfiinţată în iulie 2014 pentru a monitoriza activitatea la punctele cheie de control la frontiera ruso-ucraineană din estul Ucrainei, a fost întreruptă în septembrie 2021.

Între timp, "Misiunea specială de monitorizare", înfiinţată în martie 2014 pentru a observa şi raporta în mod imparţial şi obiectiv situaţia de securitate din Ucraina, a fost închisă în martie 2022, la câteva săptămâni după ce Rusia şi-a lansat invazia totală.

Biroul coordonatorului de proiecte în Ucraina, care a fost înfiinţat la cererea Kievului în 1999 pentru a ajuta această ţară să facă faţă unei serii de provocări în materie de securitate şi pentru a o asista şi consilia în ceea ce priveşte reformele, a fost închis în iunie 2022. Toate aceste iniţiative s-au încheiat după ce Rusia a pus veto la continuarea lor.

Cu toate acestea, nimic nu l-a împiedicat pe ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, să declare la ultima reuniune că OSCE devine "un apendice al NATO şi al UE" şi se află "pe marginea prăpastiei".

Cel puţin în ceea ce priveşte acest din urmă punct, există puţine dezacorduri. OSCE se confruntă cu cea mai profundă criză din istoria sa. Din cauza veto-ului Rusiei, organizaţia nu a mai avut un buget aprobat din 2021. Ea a supravieţuit doar pe baza "diplomaţiei creative", statele membre individuale găsind bani pentru a-i finanţa misiunile.

Sentiment de instabilitate

Compromisurile la care s-a ajuns la Consiliul ministerial de la Skopje de săptămâna trecută nu fac mare lucru pentru a readuce OSCE pe o bază mai sustenabilă. În timp ce numirea Maltei în funcţia de preşedinte al organizaţiei pentru 2024 evită o disfuncţionalitate totală, mandatele celorlalţi funcţionari de rang înalt ai organizaţiei, inclusiv ale secretarului general, au fost prelungite cu doar nouă luni, în loc de perioada obişnuită de trei ani.

Acest lucru nu face decât să prelungească agonia existentă prin amânarea unei decizii cu privire la cine va conduce organizaţia şi instituţiile sale. Sentimentul omniprezent de instabilitate care înconjoară OSCE se potriveşte perfect cu naraţiunea Kremlinului cu privire la necesitatea unei ordini de securitate europene fundamental noi şi diferite.

Deşi Kremlinul a reuşit să blocheze candidatura Estoniei la preşedinţie şi a asigurat un membru care nu face parte din NATO pentru acest rol, împreună cu Malta, acest lucru nu este deloc un triumf al diplomaţiei ruse, având în vedere că Rusia a trebuit să renunţe la opoziţia sa faţă de reînnoirea celorlalte posturi de conducere.

Compromisul nu este nici o victorie pentru Occident. În mod crucial, Occidentul a fost departe de a fi unit în abordarea sa. Ucraina, Polonia şi statele baltice au refuzat să îşi trimită miniştrii de externe la reuniune în semn de protest faţă de participarea lui Lavrov. Omologii lor din SUA şi Marea Britanie, Antony Blinken şi David Cameron, au participat la dineul de dinaintea reuniunii, dar au evitat orice contact cu Lavrov.

În schimb, ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, a participat personal şi a lansat o condamnare dură a Rusiei şi a lui Lavrov în declaraţia sa, subliniind că războiul ilegal de agresiune al Kremlinului împotriva Ucrainei este, de asemenea, un război împotriva OSCE.

Mai mulţi delegaţi, inclusiv non-occidentali, au subliniat importanţa respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a tuturor statelor participante. Dar numai nouă dintre ei s-au aliniat la declaraţia UE, care a cerut "Rusiei să înceteze imediat războiul de agresiune împotriva Ucrainei şi să se retragă complet şi necondiţionat [...] de pe întregul teritoriu al Ucrainei".

Acest lucru nu înseamnă că restul statelor participante la OSCE susţin războiul de agresiune al Kremlinului. Dar indică dificultăţile probabile cu care se va confrunta în viitor formula de pace a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski. O linie pro-occidentală mai largă a fost adoptată de mai mult de 40 de state participante care au emis declaraţii comune privind drepturile omului şi libertăţile fundamentale şi cu ocazia celei de-a 90-a aniversări a genocidului Holodomor din Ucraina din 1932-1933.

Diviziuni profunde

Totuşi, acest lucru nu poate trece cu vederea diviziunea fundamentală care persistă în cadrul OSCE între Occidentul colectiv şi Rusia şi aliaţii săi rămaşi. O declaraţie comună a membrilor NATO (şi a Suediei) a arătat direct cu degetul spre Kremlin pentru tot ceea ce este în neregulă cu OSCE şi securitatea europeană.

Rusia şi Bielorusia, la rândul lor, au primit sprijin din partea Kazahstanului, Kârgâzstanului şi Tadjikistanului în încercarea lor de a devia această vină şi de a se prezenta drept campioni ai păcii, securităţii şi drepturilor omului.

S-a vorbit mult despre Consiliul ministerial al OSCE ca despre o platformă importantă pentru dialog, în special în lumina numeroaselor provocări de securitate cu care se confruntă regiunea. Dar, aşa cum a spus în mod adecvat reprezentantul Liechtensteinului, pentru ca acest lucru să funcţioneze, statele participante trebuie să recunoască şi să îşi reamintească valoarea adăugată pe care OSCE o aduce fiecăruia dintre ele în mod individual şi regiunii în ansamblu.

Există puţine dovezi că acest mesaj va fi auzit. Şi astfel persistă pericolul ca un "dialog al surzilor" în curs de desfăşurare să împingă în cele din urmă OSCE în uitare.