Reclamarea lui Kovesi şi Lazăr la CCR. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, gând la gând cu Dragnea

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor consideră că sunt întrunite condiţiile pentru sesizarea CCR cu privire la existenţa unui conflict juridic între Parlament şi Ministerul Public.
Liviu Dragnea(Presedinte PSD),
Liviu Dragnea(Presedinte PSD), (Florin Chirila/Epoch Times)

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a admis luni sesizarea cu privire la un posibil conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Ministerul Public transmisă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, Curţii Constituţionale.

"Atât în drept, cât şi în fapt, sunt întrunite condiţiile cumulative rezultate prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în sensul existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Ministerul Public, parte a autorităţii judecătoreşti, pe de altă parte. Soluţionarea acestui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Ministerul Public urmăreşte înlăturarea blocajelor instituţionale dintre cele două autorităţi publice constituţionale", se arată în punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, citat de Agerpres.

Reamintim că un demers similar a fost făcut şi de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care, la fel ca omologul său de la Camera Deputaţilor, a sesizat CCR nemulţumit de refuzul procurorului şef al DNA de a se prezenta în faţa comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor din 2009, de refuzul procurorului general de a lua măsuri împotriva procurorului şef al DNA cu privire la încălcarea prevederilor legale şi refuzul procurorului general de a înainta comisiei de anchetă copie de pe dosarul de urmărire penală nr.213/P/2017 înregistrat pe rolul Secţiei de Urmărire penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General de pe lângă ÎCCJ.

Reamintim că celebra comisie vizând alegerile din 2009 a fost înfiinţată la dorinţa lui Dragnea şi Tăriceanu, după ce, cu o zi înainte să fie pus sub acuzare într-un nou dosar instrumentat de DNA, jurnalistul Dan Andronic a susţinut că, în seara alegerilor din 2009, Kovesi era acasă la generalul Oprea, alături de Onţanu, George Maior şi Florian Coldea.

Invitată insistent la audieri, Kovesi a transmis în cadrul unei scrisori că, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu ori în timpul liber, nu a luat la cunoştinţă de situaţii sau împrejurări prin care, la acel scrutin, ar fi fost implicate unele autorităţi publice şi/ sau persoane cu consecinţa vicierii rezultatului acestor alegeri.

Şefa DNA a explicat că nu a răspuns invitaţiei Comisiei pentru că nu a avut şi nu are cunoştinţă despre "aspecte de natură să servească la aflarea adevărului'' în cauza care formează obiectul activităţii acestui for. Detalii aici.

În cazul lui Lazăr, comisia a solicitat, la fel de insistent, să primească o copie după dosarul alegerilor din 2009, însă procurorul general s-a ţinut tare pe poziţii şi a refuzat să dea curs unei astfel de solicitări.

Procurorul general a explicat că "nu există dispoziţii legale care să permită transmiterea unor fotocopii ale dosarelor penale către o comisie parlamentară sau, în general, către o altă instituţie extrajudiciară", iar un astfel de precedent ar putea avea impact şi consecinţe asupra întregului sistem judiciar. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne