Românii îşi vor primi pensiile înainte de Paşti. Anunţul făcut de ministra Muncii

Bătrâni, pensionari
Bătrâni, pensionari (Epoch Times România)
Andrei Popescu
26.04.2024

Ministra Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a transmis, joi, la Timişoara, că pensiile vor fi virate în avans în luna mai, înainte de Paşte, acestea urmând să ajungă în conturile pensionarilor în zilele de 2-3 mai iar prin Poşta Română să fie livrate până în ziua de 3 mai, inclusiv.

“Astăzi avem două acte normative care ne facilitează posibilitatea de a da pensiile românilor înainte de sărbătorile pascale. Cele două sunt o HG şi, respectiv, un memorandum. Hotărârea de guvern este cea care ne permite să declanşăm procedurile instituţionale în luna aprilie, astfel încât banii să fie viraţi la timp atât Companiei Naţionale Poşta Română, care livrează aproape jumătate din pensiile românilor prin factorii poştali, cât şi de a alimenta conturile băncilor comerciale cu care Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, respectiv Casa Naţională de Pensii are convenţii, cele 22 de instituţii bancare, astfel încât acestea, la rândul lor, să poată face viramentele către români înainte de sărbătorile pascale.

Estimările noastre sunt că atât Poşta Română, cât şi instituţiile bancare se vor încadra în graficul pe care l-am agreat, situaţie în care toţi românii vor primi pensiile înainte de Paşti. Data la care le vor primi pe cont este de 2-3 mai, în loc de 12 mai, data pe care o aveam în convenţie, iar data la care vor livra pensiile factorii poştali, până la 3 mai, inclusiv”, a precizat Bucura-Oprescu, citată de Agerpres.

De asemenea, ministra a mai transmis că a discutat atât cu reprezentanţi ai Poştei Române, cât şi ai instituţiilor bancare astfel încât pensiile să fie plătite în avans în luna mai:

“Aspectele care ţin de noi sunt procedurile astfel încât să fie viraţi la timp banii către cei cu care noi lucrăm şi de asemenea, ca toate aceste aspecte instituţionale să fie făcute la timp. Mai departe, organizarea internă, atât a băncilor, cât şi a Poştei Române, ţine de dânşii. Ceea ce pot să vă spun este că atât instituţional, cât şi informal, cu fiecare dintre aceşti parteneri am discutat deja încă de miercuri după-amiază, de când domnul premier ne-a trasat sarcina, atât nouă, cât şi celorlalţi colegi din Guvern care ţin de declanşarea acestor proceduri, astfel încât pensiile să fie plătite înainte de Paşti”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor