Sisi-mania şi consecinţele reintrării Egiptului în zodia armatei

Lansarea fostului şef al Consiliului Suprem al Forţelor Armate în cursa prezidenţială este semnul că armata redevine cea mai puternică forţă din Egipt. Proaspătul mareşal Abdel Fattah al-Sisi este extrem de popular, fiind susţinut şi de stradă, şi de armată, dar şi de instituţiile vechii puteri din era Mubarak, precum Ministerul de Interne şi de o parte a liberalilor. El nu este însă un lider democratic şi va instaura un regim autocratic care seamănă mult cu cel al lui Hosni Mubarak.

Anunţul demisiei lui Sisi din funcţia de ministru al Apărării şi lider al Consiliului Suprem al Forţelor Armate (SCAF), pentru a putea candida ca civil la alegerile parlamentare, a fost salutată cu entuziasm de o mare parte a populaţiei. Mai ales de către cei care îi sunt recunoscători că i-a înlăturat pe preşedintele Mohammed Mursi şi Frăţia Musulmană de la putere. Aceştia nu înţeleg însă că practic s-au întors în timp. Structurile de putere opresive şi regimul autocrat din vremea lui Mubarak se întorc în forţă, ceea ce este o mare înfrângere pentru Piaţa Tahrir şi mult clamata Primăvară Arabă.

Prin Constituţia recent adoptată cu un număr mare de voturi „pentru”, armata capătă puteri suplimentare. Militarii îşi păstrează o imunitate totală faţă de forţele politice sau responsabilii economici. Bugetul armatei va rămâne secret iar tribunalele militare vor putea judeca civili. Dincolo de toate acestea, armata contribuie prin monopolul ei economic la sărăcirea ţării, ori egiptenii aşteaptă de la noul lider tocmai ieşirea din actualele crize politice prelungite, libertăţi, democraţie şi mai ales redresarea economiei şi creşterea nivelului de trai.

Sisi-mania i-a orbit însă deocamdată pe egipteni care consideră că doar o mână forte îi poate scoate din impasul politic şi economic. Generalul, devenit mareşal, nu este însă omul care să poată rezolva actuala criză politică. După înlăturarea lui Mursi de la putere, printr-o lovitură de stat, el a dispus reprimarea violentă a susţinătorilor islamiştilor care demonstrau paşnic în stradă, i-a întemniţat pe liderii acestora şi a scos practic Frăţia Musulmană de pe scena politică declarând-o organizaţie teroristă. Clivajul dintre islamiştii marginalizaţi şi restul societăţii egiptene care a susţinut măsurile împotriva lor se va adânci, iar Sisi nu are cum să-l rezolve mai ales că este considerat principalul vinovat pentru sângele vărsat şi moartea a 1.000 de islamişti.

Pe de altă parte, Sisi este foarte departe de a fi un lider democrat. El şi-a creat un cult al personalităţii şi invocă adesea legitimitatea sa dată de popor şi datoria faţă de ţară. Mai mult, el a fost şef al serviciilor secrete militare în timpul lui Mubarak şi este adeptul unei democraţii islamice şi unui naţionalism pronunţat.

Chiar dacă SUA au închis ochii în cazul înlăturării preşedintelui Morsi şi a represiunii la care au fost supuşi islamiştii, refuzând să sisteze ajutoarele militare acordate Egiptului, cifrate anual la 1,55 miliarde de dolari, măsurile nedemocratice luate de Sisi ar putea forţa Washingtonul să schimbe politica faţă de el.

Până la urmă Sisi nu se mai teme nici de asta, având în vedere că SUA se retrag din regiune, fiind înlocuită de sponsori bogaţi precum Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite care pompează mai multe miliarde în Egipt. America şi-a pierdut mult din credibilitate în Orientul Mijlociu, şi în special în Egipt unde a susţinut pe rând pe Mubarak, pe islamişti şi armata.

Deocamdată noul lider al Egiptului a dovedit că este dispus să aplice forţa şi măsuri violente împotriva celor care nu sunt de acord cu el. Ca urmare, faptul că el este atât de puternic şi nu are un challenger care să-l contracandideze la alegeri cu şanse reale la prezidenţiale este un motiv de îngrijorare, nu de sărbătoare.

Fiind candidatul armatei, Sisi va întări puterea politică şi economică a acesteia, dar nu va îmbunătăţi nivelul de trai al egiptenilor.

Sutele de mii de oameni care au ieşit în Piaţa Tahrir pentru a sărbători candidatura sa ar trebui să se gândească că tot ei au cerut armatei să se retragă de la putere şi să permită o conducere civilă şi alegeri, după răsturnarea lui Mubarak.

Cât despre omul momentului, Fattah al-Sisi, analistul Michael Hanna de la Century Foundation susţine că acesta s-a aventurat într-o funcţie riscantă pentru că nu va mai avea pe cine să dea vina pentru eşecurile de a repara economia ţării. Chiar dacă se bucură de sprijin masiv în prezent şi va câştiga alegerile en fanfare, el s-ar putea trezi în curând identificat de egipteni ca vinovat pentru lipsa îmbunătăţirilor economice, sociale şi politice.

Fiind candidatul armatei, este clar că el va întări puterea politică şi economică a acesteia. Dar armata este caracatiţa care sufocă economia egipteană, iar Sisi nu va schimba nimic în acest sens, ba dimpotrivă. ”Armata are interese economice puternice iar marile inegalităţi economice şi sociale, problemele structurale ale Egiptului – sărăcia, marginalii care locuiesc ilegal în case care nu le aparţin, şomajul – sunt cauzate şi de monopolul ei. Aceste probleme sunt vechi şi nimeni nu vine cu soluţii. Mai mult, armata menţine vechiul sistem prin care mari sume de bani din trezoreria publică sunt direcţionate către companii deţinute de stat, controlate de armată. Traseul acestor bani care circulă între companii de stat şi ministere nu poate fi urmărit pentru că este foarte opac”, îmi explica Yezid Sayigh, cercetător senior la Middle East Center din cadrul think-tank-ului Carnegie Endowment for Internaţional Peace, într-un amplu interviu pentru Epoch Times.

”Ar fi extrem de suprinzător ca generalii să impulsioneze orice formă de tranziţie democratică. În acest moment, egiptenii au fost făcuţi să uite crimele şi fărădelegile forţelor armate atunci când acestea au fost la putere după înlăturarea lui Mubarak, dar n-ar trebui să uităm că în acea perioadă forţele armate au avut posibilitatea să înceapă democratizarea, dar tot ce au făcut a fost să-şi protejeze propriile interese economice şi politice”, spunea şi Andrea Teti, directorul "Centre for Global Security and Governance" din cadrul Universităţii Aberdeen, expert în problemele Egiptului, într-un interviu pentru Epoch Times.

Prin urmare dacă Al Sisi va deveni preşedinte, mulţi observatori prognozează că ţara se va întoarce la un autoritarism precum cel din perioada Mubarak, Anawar Sadat sau Gamal Abdel Nasser. Şi nu există nici garanţii că viaţa egiptenilor se va îmbunătăţi.