Slusari: Circa 100 angajaţi ai Fabricii de bomboane Bucuria, infectaţi cu coronavirus

Fabrica de bomboane Bucuria
Fabrica de bomboane Bucuria (10TV.md)

Deputatul Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr Alexandr Slusari a menţionat într-o postare pe pagina sa de socializare că aproximativ 100 de angajaţi ai Fabricii de bomboane Bucuria din Chişinău sunt infectaţi cu coronavirus.

„Au venit la mine câţiva angajaţi de la fabrica Bucuria. Nu vor afişarea numelor, întrucât să tem. Insistă că aproximativ 100 de angajaţi de la întreprindere sunt infectaţi. Administraţia i-a trimis aproape pe toţi salariaţii în autoizolare... din contul oamenilor. Este o revoltă în cadrul colectivului”, a menţionat în mesajul său deputatul Platformei DA, adăugând că va face şi un demers pe acest subiect.

Amintim că anterior, un alt deputat al Platformei DA, Vasile Năstase, a vorbit despre unul dintre cele mai grave focare de epidemie din Republica Moldova, şi anume cel de la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA).

Năstase a scris încă la sfârşitul lunii aprilie că „zeci de angajaţi de la ANSA şi rudele lor se află acum pe paturi de spitale, în carantină, alţii abia acum dau semne de contaminare cu coronavirus – febră, tuse seacă etc.”.

De asemenea, deputatul Partidului Acţiune şi Solidaritate Radu Marian a menţionat săptămâna trecută că „Din cauza vizitelor lui Dodon în teritoriu, s-ar fi infectat zeci de angajaţi ai instituţiilor de forţă!”.

Parlamentarul a precizat că a primit o informaţie, potrivit căreia mai mulţi angajaţi ai Serviciului Protecţie şi Pază de Stat (SPP), Serviciului Informaţii şi Securitate (SIS), Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) şi Ministerului Afacerilor Interne (MAI) s-au infectat cu COVID-19 după ce au participat la organizarea vizitelor preşedintelui Dodon, prin spitale şi instituţii de stat.