Susţinătorii WikiLeaks sunt obligaţi să plătească 150.000 de dolari

Ziarist britanic şi suporter al fondatorului Wikileaks, Julian Assange, Vaughan Smith, 3 octombrie în Londra (Justin Tallis / AFP / GettyImages)
Jack Phillips
09.10.2012

Susţinătorii fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au fost obligaţi să plătească peste 150.000 de dolari după ce acesta a evitat plata cauţiunii, printr-o încercare de a cere azil în ambasada Ecuadorului din Londra.

Cele nouă persoane au fost de acord în luna februarie 2011 să plătească 32.000 de dolari la un tribunal din Marea Britanie, dacă Assange nu se preda în custodie.

Dacă Assange va părăsi Ambasada Ecuadorului, se confruntă cu extrădarea în Suedia, unde este căutat pentru a fi interogat în legătură cu nişte infracţiuni sexuale, acuzaţii pe care le-a negat.

Susţinătorii săi s-au oferit să achite cauţiunea, înainte ca el să se fi ascuns în ambasada Ecuadorului la începutul acestui an.

Magistratul şef al Curţii de Magistraţi din Westminster, Riddle Howard, a declarat luni: "Refuzând să-l îndemne public (sau, în măsura în care ştiu, în particular) pe dl Assange să se predea, ei [suporterii] au acţionat împotriva propriului interes".

"Ei au acţionat în conformitate cu convingerile şi principiile lor. Chiar dacă [susţinătorii] se află la ceea ce este, uneori, considerată o vârstă egoistă, o astfel de acţiune este admirabilă", a adăugat Riddle, potrivit Daily Telegraph. Riddle a redus plata cauţiunii cu aproape jumătate şi le-a acordat nouă luni pentru a strânge banii.

Marea Britanie declarase anterior că are obligaţia de a-l trimite pe Assange în Suedia. Assange, susţinătorii săi şi guvernul ecuadorian au susţinut că el ar putea fi în cele din urmă trimis în Statele Unite, unde va fi pedepsit pentru publicarea de către WikiLeaks a sute de mii de "cabluri" diplomatice sensibile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor