Tarifele la gaze pentru consumatorii casnici ar putea creşte cu mai puţin de 3%

Conferinţele Focus Energetic, ediţia a XXII-a, 7 august 2014
Conferinţele Focus Energetic, ediţia a XXII-a, 7 august 2014 (Epoch Times România)

Tarifele aplicate consumatorilor casnici la gaze naturale ar putea creşte cu mai puţin de 3%, aşa cum se prevedea calendarul de liberalizare a preţurilor, a declarat joi Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în cadrul unei conferinţe pe teme energetice.

"Preţul gazelor naturale nu va creşte de la 1 octombrie pentru sectorul non-casnic. Deocamdată, suntem pe acelaşi palier cu preţurile internaţionale pe care l-am avut şi la 1 iulie. Pentru populaţie, conform calendarului, rămâne creşterea de 3%, dar în funcţie de evoluţiile favorabile în sensul scăderii importurilor, am putea ajunge la un nivel sub cel anunţat, undeva între 1 şi 2%. Pentru energie electrică nu avem nicio modificare de preţ a tarifului', a declarat Havrileţ la conferinţa "Finanţarea investiţiilor energetice în condiţiile noilor viziuni naţionale şi europene", organizată de Focus Energetic.

Preşedintele ANRE a mai precizat că tarifele pentru consumatorii industriali rămân neschimbate.

Legea energiei electrice şi a gazelor naturale prevede liberalizarea pieţei gazelor pentru industrie până la 31 decembrie 2014, cu posibilitatea prelungirii până la 31 decembrie 2015.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie