Antonescu şi „discuţia despre cuvânt şi despre minciună”

Andrei Pricopie
17.12.2013

alte articole

Crin Antonescu, preşedinte PNL
Crin Antonescu, preşedinte PNL (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
17.12.2013

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat marţi, referitor la situaţia din plenul Parlamentului în care PSD nu a participat la votul privind numirea unui preşedinte interimar la TVR, că "este o istorioară scurtă despre cine are cuvânt şi cine este mincinos".

"Am avut ieri o discuţie despre cuvânt şi despre minciună. Pentru cine nu era clar, poate vedem şi ce s-a întâmplat de ieri până azi. Noi am avut ieri o propunere din partea grupului PSD pentru Curtea Constituţională - a fost vorba de un fost coleg din Senat, domnul senator Greblă, jurist, fost preşedinte al Comisiei Juridice", a declarat Antonescu, potrivit Realitatea.

Liberalul a declarat că s-a pus problema la acel moment a unei neîncrederi în legătură cu înţelegerile politice şi că a precizat că nu se pune problema în termeni de trocuri.

"Eu am spus ca preşedinte de partid şi ca preşedinte al Senatului că nu judecăm aşa. Nici judecătorii la Curte, nici preşedintele TVR nu se pun pe astfel de trocuri", a explicat Antonescu, adăugând că PNL a fost de acord cu propunerea lui Greblă la CCR, pe care de altfel a şi votat-o în plen.

În ceea ce priveşte situaţia de la TVR, Antonescu a precizat: "L-aţi auzit pe domnul Ponta ieri (luni- n.r.) spunând clar în faţa dumneavoastră că nu au candidat şi că vor susţine candidatul propus de PNL".

În acelaşi timp, liderul PNL susţine că liderul grupului din Senat al PNL, Puiu Haşotti, a relatat marţi că senatorul PSD Ilie Sârbu şi-a dat cuvântul că PSD va vota candidatul PNL la TVR.

"L-am propus pe domnul Rareş Bogdan care a trecut cu brio de audierea în comisii şi e un raport favorabil, un vot favorabil al celor două comisii. Au dispărut domnii de la PSD din plen. Cred că este o istorioară scurtă despre cine are cuvânt şi despre cine e mincinos", a fost concluzia lui Antonescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor