Bank of America: economia Chinei trece de punctul în care se mai poate face ceva

Analiştii de la Bank of America susţin că regimul comunist chinez se află într-un punct periculos, dat fiind că măsurile luate pentru a redresa pe termen scurt economia Chinei vor avea grave consecinţe negative pe termen lung.
Un muncitor migrator la Gara de Vest din Beijing.
Un muncitor migrator la Gara de Vest din Beijing. (Guang Niu/Getty Images)

Regimul chinez încă deţine o putere considerabilă asupra pieţelor. După o prăbuşire de 7% a Indicelui Shanghai Composite în 4 ianuarie, regimul a reuşit să anuleze o altă scădere de 3% în 5 ianuarie.

Aşadar, pe termen foarte scurt, toate sunt bune. Dar pe termen lung şi chiar în 2016, Bank of America consideră că economia chineză va avea mari probleme.

Conform analiştilor băncii, regimul chinez trebuie să poarte mai multe bătălii în acelaşi timp, adăugând că în cele din urmă va pierde în faţa forţelor pieţei.

“Considerăm că situaţia datoriilor Chinei a trecut probabil de punctul în care mai poate fi schimbată şi va fi dificil să se iasă din [această] problemă”, susţine un raport al David Cui, strateg şef al Bank of America.

Raportul subliniază faptul că o creştere a datoriilor în sectorul privat duce aproape inevitabil la o criză financiară. Raportul dintre datoria privată a Chinei şi PIB a crescut cu 75% în perioada 2009-2014, aducând raportul dintre datoria totală şi PIB la aproximativ 300%. Prea mult de susţinut.

Analiştii occidentali subliniază deseori faptul că Beijingul poate să facă faţă situaţiei şi că şi-a găsit propriul tip de "capitalism" finanţat de stat care poate preveni izbucnirea unei crize.

Cui arată că această presupunere este greşită de la bun început. China a trecut deja prin toate formele de crize ale datoriilor (devalorizare a monedei naţionale, hiperinflaţie şi recapitalizarea băncilor) de la aplicarea politicilor de reformă şi deschidere în 1978.

“Creditele neperformante din sistemul bancar au ajuns la aproximativ 40% la sfârşitul anilor 1990 şi la începutul anilor 2000 şi guvernul a trebuit să reducă aproximativ 20% din PIB, echivalentul datoriilor restante înregistrate de sistemul bancar în perioada 1999-2005”, scrie Cui.

În plus, el susţine că previziunile investitorilor în legătură cu modul de gestionare a economiei de către regimul chinez vor înfrunta un alt test sever în 2016. Ipotezele sunt următoarele:

  • PIB-ul va începe să crească rapid;
  • Yuanul se va aprecia în faţa dolarului;
  • Regimul chinez va susţine piaţa valorilor;
  • Nicio o companie majoră nu va intra în incapacitate de plată din cauza datoriilor sale;
  • Regimul chinez va susţine piaţa imobiliară.

Începând cu 2016, majoritatea acestor ipoteze nu mai sunt adevărate. În plus, participanţii pe piaţă şi regimul chinez au înrăutăţit problema datoriilor prin aderarea la acestea.

Este un “caz clasic de stabilitate pe termen scurt care generează o instabilitate pe termen lung. Noi evaluăm că, pe măsură ce se prelungeşte această practică, va creşte riscul pentru instabilitatea sistemului financiar, şi cu atât mai dureroasă va fi prăbuşirea finală”, scrie Cui.

Referitor la criza care va sosi, Cui consideră că Beijingul va trebui probabil să îşi devalorizeze moneda, să îşi şteargă datoriile restante, să recapitalizeze băncile şi să reducă povara datoriilor cu o inflaţie ridicată.

Şi, chiar dacă regimul doreşte să continue să continue planul celor cinci ipoteze, nu va fi capabil să o facă deoarece uneori acestea se contrazic. De exemplu, este imposibil să opreşti prăbuşirea monedei prin tipărirea de bani, fără să induci presiuni şi mai mari asupra monedei [naţionale] pe termen lung.

Aşadar, după evenimentele din august 2015 şi după ce Fondul Monetar Internaţional a inclus în cele din urmă China în coşul său de rezerve valutare, regimul comunist chinez a abandonat complet obiectivul unei valute stabile şi a lăsat yuanul să scadă.

Un alt punct esenţial pe care Cui nu îl menţionează, dar care este important, este reforma. Regimul promite reforma şi chiar merge în acea direcţie în unele cazuri. Dar când întâmpină probleme, recurge din nou la planificarea centrală pentru a modela piaţa în conformitate cu nevoile sale, cu un succes din ce în ce mai mic.

“Ni se pare că opţiunile politice ale guvernului [chinez] se îngustează rapid – o simplă privire asupra gradului de dificultate de menţinere a creşterii PIB-ului începând cu mijlocul anului 2014. O încetinire a creşterii economice este în mod tipic un preludiu pentru instabilitate în sectorul financiar”, scrie Cui şi prezice că Shanghai Composite va scădea cu 27% în 2016.