Băsescu: Parchetul General face nişte jocuri. A blocat comisia parlamentară pentru alegerile din 2009

Este clar că, prin decizia sa de a deschide dosar penal, Parchetul General a blocat comisia parlamentară pentru alegerile din 2009, a remarcat fostul şef de stat Traian Băsescu.
Traian Basescu
Traian Basescu (Florin Chirila\Epoch Times)

Ancheta parlamentară privind presupusa fraudare a alegerilor prezidenţiale din 2009 a fost blocată prin decizia Parchetului General de a deschide un dosar penal în acest caz, a atras atenţia luni, la Senat, fostul preşedinte Traian Băsescu, care acuză instituţia condusă de Augustin Lazăr că face "jocuri".

"Ştiu sigur că în conformitate cu decizii ale Curţii Constituţionale o comisie parlamentară nu poate obliga pe cineva să se prezinte în faţa ei. Din punct de vedere al eficienţei, cei care sunt în Parchet, la servicii, puteau foarte bine să nu se prezinte. Din acest motiv, eu am susţinut la un moment dat că ar fi bine să fie o anchetă a Parchetului. Acum însă, momentul în care au anunţat începerea unei anchete la Parchet mi se pare nepotrivit, pentru că ştim toţi că în momentul în care Parchetul preia o anchetă trebuie să înceteze ancheta parlamentară. Ori se pare că Parchetul general a făcut nişte jocuri. După ce s-a votat înfiinţarea Comisiei, au anunţat ei că încep o anchetă. Deci este clar că a fost blocată comisia parlamentară", a precizat Băsescu, citat de Agerpres.

Fostul preşedinte a amintit că, deşi a cerut înfiinţarea unei anchete în prima zi când s-a făcut publică întâlnirea de la Gabriel Oprea din noaptea alegerilor, "nu s-a întâmplat nimic".

"Reacţia a apărut abia azi. Deci e clar că e un joc. Eu am speranţa să confirme ceea ce a confirmat renumărarea voturilor nule, şi anume din 134.000 de voturi nule, la dispoziţia CCR s-au renumărat, s-a constatat că mi se furaseră mie 3.000 de voturi. Sper că această anchetă să reuşească să afle şi câte voturi s-au furat dintre cele declarate valabile în defavoarea mea", a afirmat Băsescu.

Întrebat despre o eventuală audiere a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, în acest caz, fostul preşedinte a replicat:

"Nu ştiu, acum eu ce să spun? Procurorul general sau procurorul de caz va avea decizia. De bună seamă, cei care au fost la Oprea în casă ar trebui să fie chemaţi să spună de ce erau acolo pentru că ei erau în timpul serviciului, într-un moment critic al alegerilor, perioada de numărare a voturilor şi de transport a sacilor cu buletine de vot către Birourile electorale judeţene. Deci trebuiau să fie la post, la serviciu în biroul lor, conectaţi la toate realităţile în caz că se întâmplau incidente şi nu la Oprea la cină. La cina cam târzie ce-i drept, că înţeleg că au început după ora zece", a adăugat Băsescu.

Cât despre o presupusă audiere a sa, fostul şef de stat susţine că, fiind chemat la audieri "în fiecare săptămână", este "un exerciţiu" cu care s-a obişnuit.

Reamintim că, înainte cu o zi să fie pus sub acuzare de DNA pentru mărturie mincinoasă, jurnalistul Dan Andronic a susţinut, într-un articol publicat în Evenimentul Zilei, că în noaptea alegerilor prezidenţiale din 2009, procurorul şef al DNA, fostul prim adjunct al SRI Florian Coldea şi alţi înalţi demnitari s-ar fi întâlnit acasă la Gabriel Oprea şi ar fi sărbătorit faptul că "au câştigat alegerile pentru Băsescu".