Băsescu: România va contribui cu 30.000 de euro la pregătirea personalului din sectorul nuclear

Preşedintele României, Traian Băsescu.
Preşedintele României, Traian Băsescu. (presidency.ro)
Epoch Times România
27.03.2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la Seul, că şi-a luat angajamentul, la summit-ul pentru securitate nucleară de la Seul, ca România să contribuie cu 30.000 de euro la procesul de instruire a personalului care operează instalaţii nucleare în diverse state.

Pe lângă această contribuţie, România are ”disponibilitatea de a acorda asistenţă altor state în procesul reconversiei reactoarelor de cercetare de la uraniu înalt îmbogăţit la uraniu slab îmbogăţit. Putem acorda asistenţă în ceea ce priveşte condiţiile tehnice ale repatrierii uranului înalt înbogăţit în statele de provenienţă - noi înşine am făcut-o - şi putem acorda asistenţă legată de siguranţa surselor radioactive”, a declarat Traian Băsescu.

Preşedintele le-a explicat participanţilor că România abordează ”serios” chestiunea diminuării riscurilor nucleare.

”Mi-am propus să conving statele care erau în jurul mesei că România abordează serios problema diminuării riscurilor nucleare şi este o ţară extrem de preocupată de menţinerea activităţii nucleare la cele mai înalte standarde de siguranţă şi securitate”, a spus preşedintele, adăugând că un argument în acest sens este faptul că ţara noastră are ”un program prin care până în anul 2014 va termina implementarea unui set de măsuri coerente în ceea ce priveşte securizarea materialelor nucleare vulnerabile”. În plus, România şi-a arătat ”preocuparea pentru securitatea combustibililor nucleari cu mult înainte de acest summit” şi a fost ”prima ţară care a repatriat combustibil nuclear pe calea aerului şi nu cu mijloacele clasice, cu trenul, cu vapoare sau cu camioane”.

Totodată, Traian Băsescu a precizat că România va continua ”cooperarea exemplară cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică” şi a subliniat că ţara noastră nu exportă echipamente nucleare ”cu orice preţ”, chiar dacă face parte din ”clubul select al celor 32 de state din lume care derulează întregul proces al combustibilului, de la minerit, producerea combustibilului în bare, arderea combustibilului şi depozitarea după utilizarea în reactoarele nucleare de la Cernavodă”.

”Prin legislaţia naţională, România nu exportă echipamente nucleare pe care le produce sau echipamente şi utilaje cu dublă utilizare, în scop civil sau militar, decât în acele state care au ratificat acordul de garanţii şi protocolul adiţional cu AIEA”, a menţionat şeful statului.

Preşedintele a evocat şi echipamentele de monitorizare a radiaţiilor de la graniţa de est, destinate prevenirii traficului neautorizat.

”Pentru consolidarea capacităţii administrative, poliţia de frontieră beneficiază de echipamente de monitorizare furnizate în cadrul programului <> derulat de către Administraţia naţională de siguranţă nucleară din SUA. Autoritatea naţională vamală a fost dotată cu echipamente de monitorizare a radiaţiilor şi echipament specializat. În acest fel, la graniţa estică a României funcţionează cea mai mare unitate de monitorizare din UE, având un număr de 308 echipamente de control şi inspecţie, integrate într-un sistem informatic unitar. Acest sistem este destinat să prevină traficul neautorizat de material radioactiv, în mod deosebit dinspre est către spaţiul european”, a explicat Traian Băsescu.

Printre angajamentele luate de România la summit-ul de la Seul se mai numără cel de ”reducere la zero a riscurilor de afectare a securităţii combustibililor nucleari” şi disponibilitatea ”de a invita experţii AIEA să evalueze cele două reactoare de la Cernavodă pentru a garanta securitatea şi siguranţa în care funcţionează aceste două reactoare”, cu atât mai mult cu cât România intenţionează să construiască alte două reactoare nucleare, a mai precizat Traian Băsescu.

Cea de-a doua ediţie a summit-ului privind securitatea nucleară se desfăşoară la Seul, în perioada 27-27 martie. Peste 50 de state şi organizaţii internaţionale sau regionale participă la această reuniune.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor