Cezar Preda: Au fost depuse zeci de interpelări pe tema dezinfectanţilor din spitale

În ultimii patru ani au fost depuse 87 de interpelări pe tema dezinfectanţilor din spitale, a dezvăluit deputatul Cezar Preda.
Cezar Preda
Cezar Preda (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Problemele legate de bacteriile din spitale există de ani de zile, doar în ultimii patru ani fiind depuse peste 80 de interpelări ale parlamentarilor în acest sens, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, deputatul PNL Cezar Preda, membru al Comisiei de control al activităţii Serviciului Român de Informaţii, citat de Agerpres.

Întrebat dacă zilele acestea s-a primit la comisie vreun document de la SRI pe tema dezinfectanţilor din spitale, Cezar Preda a replicat: "Ieri, am discutat cu preşedintele comisiei (Georgian Pop - n.r.) şi mi-a spus că s-a primit documentul de la SRI, nu l-am văzut. (...) O să mă duc să-l văd şi eu".

"Lumea nu trebuie să aştepte de la comisie rezolvarea problemei Hexi Pharma şi a problemei infecţiilor în spitalele din România. Prim-ministrul a fost deja informat foarte precis de către SRI cu toate aceste informări pe care le-au făcut. A şi ieşit dl prim-ministru Cioloş acum două zile şi a spus clar că ştie, s-au primit informări, iar cei care spun că nu au primit mint. Mint bazându-se pe o lege care spune că nu poţi să desecretizezi decât în faţa unei instanţe speciale.

Dar eu cred că toţi cei responsabili, în primul rând din Ministerul Sănătăţii, din Inspectoratul pentru Sănătate Publică, din celelalte organisme de control nu şi-au făcut treaba ani de zile. Parlamentul acesta blamat de toată lumea a depus interpelări la Ministerul Sănătăţii şi la organe pe problema dezinfectanţilor din spitale şi a problemelor legate de îmbolnăviri în spitale. Sunt aproximativ 87 de interpelări în ultimii patru ani", a precizat Cezar Preda.

Deputatul PNL a explicat că aceste interpelări au avut la bază reclamaţiile din spitale.

"Problemele legate de viruşi, bacterii în spitale sunt de ani de zile şi de fiecare dată deputaţii şi senatorii care au circumscripţii şi se întâmplă cazuri de deces sau de îmbolnăviri repetate sau de recidivă au semnalat. V-am dat un exemplu să vedeţi că aici este o problemă complexă de corupţie şi de incompetenţă", a continuat Cezar Preda.

În ceea ce priveşte informările de la SRI, deputatul a subliniat că acestea au ajuns la beneficiari, deşi unii dintre ei nu vor să recunoască.

"Noi nu avem putere de a schimba ceva, decât să vedem dacă aceste informări au ajuns acolo şi au ajuns acolo. De fiecare dată beneficiarii, fie că este preşedintele României, primul-ministru al României, miniştrii, preşedinţii de CJ şi prefecţi, cei care au ORNIS, au primit informări. Noi ştim că au primit informări. Nu le ştim conţinutul. (...) SRI nu face decât o prevenţie, nu poate să facă nici măcar o plângere penală, decât dacă este afectat serviciul şi se apară pe el", a arătat Cezar Preda.

În opinia liberalului, funcţionarea comisiei SRI ar trebui transparentizată astfel încât reacţia forului să nu mai fie în momente critice, ci să vină constant.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne