CNA obligă Antena 3 să îi acorde drept la replică preşedintelui Băsescu

Audieri la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), în cazulul Andrei Pleşu şi Sorina Matei (B1Tv)
Audieri la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), în cazulul Andrei Pleşu şi Sorina Matei (B1Tv) (Epoch Times România)

CNA a decis, miercuri, că Antena 3 trebuie să acorde dreptul la replică Administraţiei Prezidenţiale, după ce în emisiunile "Sinteza zilei" din 12 şi 13 februarie şi "Esenţial" din 13 februarie, realizatorii postului TV l-au acuzat pe Traian Băsescu că a fost colaborator al Securităţii, fără să fi fost prezentat şi punctul de vedere al preşedintelui.

Conform Mediafax, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a primit patru reclamaţii de la Administraţia Prezidenţială cu privire la mai multe emisiuni difuzate de Antena 3 în lunile ianuarie şi februarie, în cadrul cărora au fost făcute "acuzaţii defăimătoare şi neadevărate" la adresa preşedintelui Traian Băsescu.

Administraţia Prezidenţială acuză că emisiunile difuzate de Antena 3 (televiziune al cărui patron, Dan Voiculescu, a fost declarat de CNSAS colaborator al fostei securităţi n.r.) au fost eminamente "sesiuni de incriminare a preşedintelui României, dl. Traian Băsescu, care nu respectă în niciun fel regulile unei dezbateri", acuză Administraţia Prezidenţială.

Astfel, în cadrul emisiunii "Sinteza zilei" din 12 februarie, avându-i ca invitaţi pe Bogdan Teodorescu, Radu Tudor şi Mugur Ciuvică şi având ca teme de"dezbateri" subiectele "Băsescu vrea război civil" şi "10 întrebări pentru Traian Băsescu", "moderatorul" Mihai Gâdea i-a adresat lui Traian Băsescu întrebarea: "Când aţi condamnat comunismul v-aţi referit şi la perioada când eraţi informator al Direcţiei a IV-a a Departamentului Securităţii Statului, conform documentelor MApN? Sau la perioada când eraţi subsecretar de stat numit direct de Elena Ceauşescu?".

Imediat după întrebare, pe micile ecrane a apărut un document, din care, potrivit lui Mihai Gâdea, ar fi reieşit că Traian Băsescu a fost "colaborator al organelor de contrainformaţii militare pe timpul cât era elev al Institutului de Marină, având dosarul numărul 3990/09.11.1973".

În aceeaşi emisiune, Mugur Ciuvică a spus că Traian Băsescu a fost "turnător". "Deci el are verdict de la CNSAS că a fost turnător, dar că nu a făcut poliţie politică pentru că nu mai are dosarul".

Şi în ziua următoare, 13 februarie, Antena 3 şi-a continuat atacurile la adresa lui Băsescu, în emisiunile "Esenţial" şi "Sinteza zilei" făcându-se noi referiri la preşedintele Traian Băsescu şi la faptul că acesta ar fi colaborat cu Securitatea, înainte de 1989.

Reamintim că CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţi) a emis în februarie o nouă adeverinţă prin care constată că preşedintelui Traian Băsescu nu i se poate atribui calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii. Verificarea preşedintelui Băsescu s-a făcut în urma unei cereri din decembrie 2012 înaintată CNSAS de către cotidianul Ring, deţinut de Robert Negoiţă, primarul PSD al sectorului 3 şi de către fratele său.

CNSAS a mai emis decizii din care reieşea că Traian Băsescu nu a fost agent sau colaborator al Securităţii ca poliţie politică şi în 2002, 2004 şi 2006 prin Decizia din 2006 a fost menţinută în 2009 ca urmare a verificărilor derulate în acord cu prevederile legale, cu ocazia alegerilor prezidenţiale.

Referitor la Mugur Ciuvică, invitatul de onoare la televiziunea lui Dan Voiculescu, pe care CNSAS l-a declarat colaborator al fostei securităţi, a pierdut procesul de calomnie pe care i l-a intentat şeful statului, după ce l-a acuzat că a fost colaborator al Securităţii. Ciuvică şi-a căutat ulterior "dreptatea" la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), însă aceasta a respins ca inadmisibilă plângerea lui Ciuvică prin care acesta a invocat "încălcarea libertăţii de exprimare, consacrată de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului." CEDO a menţinut decizia prin care Mugur Ciuvică era obligat să îi plătească lui Băsescu daune morale în valoare de 13.600 euro.

Deciziile CNA

Deşi Antena 3 a pretins că reclamaţiile Administraţiei Prezidenţiale sunt neîntemeiate, având în vedere că "realizatorii şi invitaţii şi-au prezentat opiniile, iar când s-au făcut acuzaţii acestea au fost însoţite de dovezi", membrii CNA au considerat că Antena 3 a încălcat legislaţia audiovizualului întrucât nu a solicitat un punct de vedere şi de la Administraţia Prezidenţială.

La propunerea membrului CNA Monica Gubernat, CNA a decis că Antena 3 trebuie să acorde dreptul la replică Administraţiei Prezidenţiale. Toţi membrii CNA au fost în favoarea acestei decizii, cu excepţia preşedintelui CNA, Laura Georgescu şi a lui Christian Mititelu.

Antena 3 este obligată să acorde dreptul la replică Administraţiei Prezidenţiale în termen de trei zile de la data comunicării deciziei luate de CNA.

Dreptul la replică a fost singura sancţiune dispusă de CNA. Cele două propuneri de amendare a Antena 3 cu 40.000 de lei şi, respectiv, 20.000 de lei urmând să fie repuse la vot într-una dintre şedinţele viitoare ale CNA.

"Mi se pare foarte grav faptul că aflăm că un om de televiziune (Mihai Gâdea - n.r.) va vâna toţi băsiştii, chiar dacă precizează că în instanţă. Acest domn a împărţit România în două, cum a văzut pe vremuri în timpul comuniştilor, dacă nu sunteţi antibăsişti, sunteţi basişti (...) Nu cred că pentru asemenea exprimări există prevederi legale pentru a sancţiona, dar vreau să atrag atenţia că nu este normal ce se întâmplă şi se agravează situaţia pe zi ce trece", a declarat membrul CNA Lorand Turos, autorul propunerii de amendare a Antenei cu suma de 20.000. de lei.