Consiliul UE, pe marginea MCV: "România, pe cale să-şi asigure sustenabilitatea şi ireversibilitatea reformelor"

Consiliul Uniunii Europene a salutat, în concluziile cu privire la MCV, "progresele semnificative" demonstrate de România, precum şi intenţia Comisiei Europene de a continua monitorizarea îndeaproape a situaţiei din ţara noastră.
(GERARD CERLES / AFP / Getty Images)

Consiliul Uniunii Europene a salutat marţi tendinţa către "progrese semnificative" demonstrată de România în numeroase domenii, tendinţă care reflectă o "sustenabilitate" tot mai mare a reformelor, se arată într-un comunicat citat de Mediafax.

"Măsurile adoptate de principalele instituţii judiciare şi privind integritatea, în cadrul luptei împotriva corupţiei la nivel înalt, au menţinut o dinamică impresionantă. Profesionalismul din cadrul sistemului judiciar românesc, în ansamblul său, a continuat să crească.

Per ansamblu, Consiliul consideră că România, atât prin menţinerea actualei tendinţe pozitive a reformelor şi consolidarea progreselor, cât şi prin internalizarea obiectivelor MCV în cadrul politicilor şi strategiilor naţionale, este pe cale să-şi asigure sustenabilitatea şi ireversibilitatea necesare reformelor care vor permite României să atingă obiectivele Mecanismului", se precizează în comunicat.

Consiliul UE reiterează de asemenea "importanţa unui angajament politic larg şi fără echivoc faţă de reforme" din partea tuturor instituţiilor publice şi actorilor politici. Acest lucru este "deosebit de relevant" în special în lupta împotriva corupţiei la toate nivelurile, în respectarea independenţei sistemului judiciar şi în "alte probleme de integritate relevate în raport".

Numirea transparentă şi în baza meritului în funcţii de rang înalt în cadrul sistemului judiciar şi "examinarea candidaţilor în următoarele alegeri" reprezintă o ocazie importantă în vederea unor noi progrese în acest sens, notează Consiliul, care încurajează România "să finalizeze rapid şi să adopte Planul de acţiune pentru perioada 20015-2020 în vederea implementării Strategiei pentru dezvoltarea sistemului judiciar în perioada 2015-2020 şi dezvoltării unei noi Strategii naţionale anticorupţie".

În baza "progreselor substanţiale" deja atinse, Consiliul încurajează România să-şi concentreze eforturile asupra consolidării acestor progrese şi susţinerii actualei dinamici pozitive, prin abordarea tuturor recomandărilor formulate de către Comisia Europeană în raport.

"Acest lucru va permite o demonstrare a sustenabilităţii reformelor, ceea ce va deschide calea îndeplinirii satisfăcătoare a tuturor standardelor prevăzute de Mecanism în viitorul apropiat", apreciază Consiliul.

Este necesar ca România să-şi consolideze progresele în ceea ce priveşte "respectarea şi apărarea independenţei sistemului judiciar", îndeamnă Consiliul, apreciind că numiri la nivel înalt în magistratură "transparente, robuste şi în baza meritului" reprezintă o ocazie pentru noi progrese.

"Continuarea reformei justiţiei, inclusiv adoptarea rapidă a unor amendamente la Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, în conformitate cu ceea ce a prezentat Guvernul, este de asemenea importantă. Hotărârile judecătoreşti, inclusiv cele care confirmă hotărâri în cazuri de integritate, este necesar să fie aplicate de către toate instituţiile şi instanţele, fără întârziere, inclusiv de către Parlamentul român. Eforturi susţinute suplimentare în vederea prevenirii şi luptei împotriva corupţiei, inclusiv abordarea acestui fenomen în mod eficient şi disuasiv, la toate nivelurile şi în toate instituţiile, rămân o prioritate absolută ", se arată în comunicat.

Potrivit Consiliului, MCV continuă să joace un rol important şi "rămâne un instrument adecvat în ajutorarea ambelor state membre (ale UE) în eforturile lor de reformă, cu scopul ca fiecare dintre ele să atingă rezultate concrete şi de durată în îndeplinirea obiectivelor" acestuia.

Înaltul for european aminteşte totodată că este pregătit să ajute România şi Bulgaria în eforturile lor în acest sens, atât prin intermediul UE, cât şi prin asistenţă bilaterală.

"În aşteptarea rezultatelor celor două state membre UE în acest cadru, mecanismul este menţinut", iar Consiliul anunţă că aşteaptă următoarele rapoarte şi salută intenţia Comisiei de a continua să monitorizeze îndeaproape situaţia atât în România, cât şi în Bulgaria.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne