Cristian Preda: Nici ţările africane nu-şi tratează cetăţenii din străinătate cu atâta dispreţ

Cristian Preda
Cristian Preda (Epoch Times România)

Nu există nici măcar o ţară africană care să blocheze exercitarea dreptului de vot, aşa cum s-a întâmplat în cazul Guvernului Ponta, iar acest lucru, alături de faptul că prezidenţiabilul PSD se considera deja un învingător, a supărat foarte multă lume, de unde şi diferenţa mare de voturi dintre cei doi candidaţi, a declarat luni, la RFI, europarlamentarul Cristian Preda.

"E un scor surprinzător. Vineri, când un coleg de-al dvs. jurnalist mi-a cerut un pronostic, am spus 52 la 48 pentru Iohannis şi e drept că diferenţa e mult mai mare decât au prevăzut-o cei mai optimişti dintre suporterii lui Iohannis. E un scor confortabil, care dă o legitimitate foarte mare noului preşedinte", a precizat acesta.

Cristian Preda susţine că "nu există nici măcar vreo ţară africană care să blocheze un drept constituţional, care să blocheze exercitarea dreptului de vot, aşa cum s-a întâmplat în cazul Guvernului Ponta".

În opinia lui, avem de-a face aici cu ceva mai mult decât o culpă politică, este mai degrabă vorba despre un abuz în funcţie, care se cere sancţionat drastic din punct de vedere penal.

"Ponta‬ a abuzat de funcţie atunci când a refuzat - în mod interesat - să deschidă noi secţii de vot pentru românii cu domiciliul în străinătate, iar incompetenţa administrativă crasă a guvernului pe care îl conduce a blocat exercitarea unui drept fundamental, cel de a vota. Nici ţările africane nu-şi tratează cetăţenii din străinătate cu atâta dispreţ", scria şi pe pagina sa de Facebook europarlamentarul.

Ponta a enervat foarte multă lume, pentru că a considerat că e deja învingător. Cred de asemenea ca un număr mare de cetăţeni au ieşit la vot, pentru a tranşa

"Ponta a enervat foarte multă lume, pentru că a considerat că e deja învingător. Cred de asemenea ca un număr mare de cetăţeni au ieşit la vot, pentru a tranşa. (...) Guvernul Ponta să-şi asume responsabilitatea pentru această organizare dezastruoasă şi să se deschidă evident negocieri pentru instalarea unui alt Guvern, a unui Guvern tehnic sau a unui Guvern politic, ce-o fi. Trebuie luate lucrurile foarte în serios", a adăugat Cristian Preda.

Analizând situaţia votului în diaspora, unde locuiesc milioane de români, europarlamentarul pledează pentru urgenţa reglementării unui sistem de vot prin corespondenţă sau un vot electronic, care să le permită tuturor cetăţenilor români care doresc să facă parte din corpul politic al naţiunii să se exprime la orice alegere.

‎În încheiere, Cristian Preda a remarcat că "stânga e incapabilă să depăşească acest complex Iliescu".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne