Dîncu, standarde duble. Plagiatul lui Tobă devine irelevant, importantă ar fi eficienţa sa în administraţie

Ministrul de Interne, Petre Tobă, se ţine bine de post în ciuda faptului că, potrivit unei investigaţii publicate de Emilia Şercan, şi-ar fi plagiat 250 din totalul de 390 de pagini ale tezei cu care a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe Militare şi Informaţii.
Dâncu Vasile
Dâncu Vasile (Epoch Times România)

Întrebat despre suspiciunile de plagiat care planează asupra ministrului de Interne Petre Tobă, vicepremierul Vasile Dîncu a opinat că acest aspect nu are prea mare relevanţă în contextul în care colegul său este "un om deosebit de competent".

"Este un om deosebit de competent în ceea ce face, un ministru pe care îl respect. Nu lucrez în proiecte de doctorat cu domnul Tobă, lucrez la proiecte pragmatice în care este un ministru de Interne foarte bun.

Atunci când miniştrii se pun, nu sunt întrebaţi de doctorat, mulţi din colegii mei nu au doctorat. Aceasta e o discuţie care nu ţine de eficienţa în administraţie a domnului Tobă, care este un ministru foarte bun", a declarat Vasile Dîncu, la Protv, citat de Mediafax.

Reacţia Emiliei Şercan nu s-a lăsat mult aşteptată. Într-o postare pe contul său de Facebook, jurnalista a afirmat că, prin această declaraţie, vicepremierul s-a plasat singur "într-o situaţie de un ridicol deplin".

"Când te numeşti Vasile Dîncu şi eşti profesor universitar şi conducător de doctorate şi spui că nu are importanţă faptul că Petre Tobă, colegul de guvern, este plagiator al unei teze de doctorat, te plasezi singur într-o situaţie de un ridicol deplin. Foarte laxe sunt standardele domnului ministru-academician Vasile Dîncu, coleg cu domnul ministru-academician Petre Tobă. Dacă era cizamar domnul Dîncu, poate, am spus poate, puteam să înţeleg o astfel de declaraţie", a scris Emilia Şercan.

Petre Tobă a fost acuzat că a copiat 250 din totalul de 390 de pagini ale tezei sale. Asupra cazului trebuia să se pronunţe controversatul Consiliu Naţional de Etică - instituţie care a "albit" de-a lungul timpului înalţi demnitari precum Victor Ponta, Lia Olguţa Vasilescu, sau Gabriel Oprea - însă a fost revocat, înainte să facă acest lucru, de ministrul Educaţiei Adrian Curaj.

Gestul a fost primit iniţial cu aplauze de public, având în vedere istoricul deciziilor luate de instituţia respectivă. Cum de atunci au trecut luni întregi şi cazul Tobă nu s-a clarificat, Guvernul Cioloş, dar mai ales Adrian Curaj, au fost acuzaţi că tergiversează tranşarea acestui subiect delicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne