Doina Gherman: Guvernul Chicu trebuie cercetat penal pentru administrarea defectuoasă a pandemiei

Doina Gherman, deputat PAS în Parlamentul R. Moldova
Doina Gherman, deputat PAS în Parlamentul R. Moldova (facebook.com/PAS)

Deputata PAS Doina Gherman susţine că Guvernul de la Chişinău „nu are urechi să audă şi ochi să vadă”, după ce guvernarea a refuzat propunerea PAS de a livra pachete alimentare şi de a oferi lunar cel puţin 10 măşti chirurgicale gratuite cetăţenilor din grupul de risc.

„Dacă o mască costă 8,80 lei, iar o persoană are nevoie de cel puţin 1-2 măşti pe zi, atunci din 1132 lei (pensia minimă) - 528 lei, adică aproape 50%, se duc doar pe măşti.

Acest buget nu este pentru oameni”, scrie politiciana pe contul său de Facebook, menţionând că Guvernul e atât de orb şi de incompetent, încât nu vede că oamenii sunt foarte săraci, iar în sate stau la coadă cu orele după pensii şi intră pe rând cu aceeaşi mască.

În opinia parlamentarei, un stat care se îngrijeşte cu adevărat de cetăţenii săi este dator să îi sprijine pe vârstnicii solitari, mai ales în timpurile grele.

PAS a propus să se organizeze livrarea pachetelor alimentare şi să se ofere lunar cel puţin 10 măşti chirurgicale gratuite celor din grupul de risc, dar nu au fost luaţi în considerare, a adăugat Doina Gherman, precizând că pentru modul defectuos în care a administrat pandemia, pentru toate deciziile luate împotriva oamenilor, „acest guvern trebuie cercetat penal!”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe