“Don-quijotism”-ul lui Teodor Mărieş

A patra grevă a foamei, care se apropie de 100 de zile.Nu cere nimic pentru el personal : nici drepturi de revoluţionar, nici terenuri, nici vilă de protocol. Nu cere timpi de antenă, nu scrie memorii la ziare. De altfel, a fost şi continuă să fie ignorat de o covârşitoare parte a presei, pentru care o grevă a foamei făcută pentru un ideal civic nu are nicio valoare : nu face tiraj, nu face rating, deci, nu aduce bani.

El, grevistul foamei, militant pentru acel ideal, ignoră, însă, ignorarea şi ignoranţa şi-şi continuă demersul, deşi este conştient că-l poate costa viaţa. Vrea lucruri simple, dezirabile într-o societate democratică, despre care se presupune că s-a dezrobit de comunism şi izbăvit de păcatele acestuia. Caută recunoaşterea unor adevăruri ce se cuvin istoriei noastre recente şi, implicit, dreptatea care decurge din aceste adevăruri.

Sunt aproape o sută de zile de când Teodor Mărieş, fervent susţinător al Legii Lustraţiei şi al Legii im-prescriptibilităţii crimelor comunismului, a decis să între într-o nouă grevă a foamei, pentru sensibilizarea clasei politice la mâna şi cheremul căreia stă votarea celor două legi – reglementări recomandate, de şase ani, de Raportul final de condamnare a crimelor comunismului. I-au fost alături o mână de oameni : colegi din Asociaţia „21 Decembrie”, trei dintre ei intrând, de asemenea, în greva foamei, în semn de solidaritate, prieteni din societatea civilă şi semnatari ai indezirabilului pentru mulţi Raport de condamnare a crimelor comunismului, uniţi, cu toţii, de aceleaşi idealuri civice. Unii, cunoscându-i tenacitatea, dar în egală măsură, conştientizând lupta inegală cu sistemul, l-au sfătuit să renunţe. Nu a renunţat şi nu dă semne că o va face voluntar.

Gestul lui Teodor Mărieş a fost însă ignorat, într-un gest de dezinteres ce se vrea demobilizator, de către reprezentanţii clasei politice vizate a fi sensibilizată prin această formă de protest extrem. Politicieni surzi, indolenţi şi inconştienţi. Politicieni al căror comportament este de neînţeles pentru electorul care şi i-a ales ca reprezentanţi în forul numărul unul al democraţiei. Politiceni care se complac în mizeria trecutului – al propriului trecut sau al trecutului mentorilor care i-au propulsat în cariera politică şi pe care îi apără cu o îndârjire ipotecată, probabil, în contul unui nemeritat salt profesional. Oficialii Camerei Deputaţilor şi ai Senatului nu au avut nicio reacţie publică voluntară în decursul atâtor zeci de zile de protest extrem. Atitudinea aceasta nu face decât să stea dovadă faptului că şi Legea Lustraţiei, şi legea imprescriptibilităţii crimelor comunismului nu sunt tardive în România.

El, grevistul foamei, militant pentru acel ideal, ignoră, însă, ignorarea şi ignoranţa şi-şi continuă demersul, deşi este conştient că-l poate costa viaţa.

Abia după ce în mediul virtual au început să fie trimise scrisori deschise către politicienii care pot şi au obligaţia să mişte lucrurile în direcţia firească, de ale căror jocuri politice depind vieţile unor oameni, abia după ce au început să circule apeluri de susţinere a lui Teodor Mărieş şi a celorlalţi grevişti ai foamei, la Camera Deputaţilor au intrat în dezbatere, în 21 februarie, Legea imprescripti-bilităţii crimelor comunismului şi Legea recunoştinţei, votul final urmând a fi dat în 28 februarie. Adică, în cea de a o suta zi de grevă a foamei pentru liderul Asociaţiei „21 Decembrie”. Niciun cuvânt, însă, despre Legea lustraţiei. Nicio explicaţie privind lipsa ei de la dezbateri.

În condiţiile în care fiecare zi de întârziere creşte riscul la care sunt expuşi cei patru protestatari, dar mai cu seamă pentru Teodor Mărieş, cine îşi asumă responsabilitatea pentru dispreţul profund şi dezinteresul dezumanizat cu care au fost trataţi până acum?