Elena Udrea cere anchetarea “jafului” de la Agenţia Domeniile Statului

Elena Udrea
Elena Udrea (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Prezidenţiabilul PMP, Elena Udrea, a cerut miercuri, într-o conferinţă de presă la sediul partidului, anchetarea “jafului” de la Agenţia Domeniile Statului, investigaţie care urmează a fi derulată de aceeaşi Comisie parlamentară de anchetă a dosarului retrocedărilor ilegale de păduri în care sunt implicaţi Viorel Hrebenciuc (proaspăt demisionat din funcţia de deputat) şi socrul lui Victor Ponta, Ilie Sârbu.

“Am cerut înfiinţarea unei Comisii parlamentare de anchetă în cazul celor 90.000 de hectare de păduri retrocedate ilegal, în care sunt implicaţi greii PSD. Propun ca această Comisie să se refere şi la anchetarea situaţiei de la ADS. Este un loc unde de ani de zile se fură ca-n codru”, a declarat Elena Udrea.

Candidatul PMP la preşedinţie i-a acuzat pe PSD-istii Ilie Sârbu şi Dan Voiculescu, fondatorul Partidului Conservator, actualmente aflat în închisoare pentru rolul jucat în privatizarea frauduloasă a ICA, de jefuirea a 90% din ceea ce ar putea încasa ADS în condiţiile unei pieţe libere:

“ADS gestionează peste 500.000 de hectare de teren arabil, dar are un profit de doar 20 de milioane de euro pe an. Cei care conduc această instituţie sunt cei care au fost numiţi acolo cu susţinerea lui Ilie Sârbu. Este a zecea parte din ceea ce s-ar putea încasa dacă administrarea terenurilor arabile ale României s-ar face în mod cinstit”, a spus Elena Udrea.

Candidatul PMP a reamintit că însuşi Ilie Sârbu are 4.000 de hectare de teren luat de la ADS în judeţul Timiş, în timp ce Dan Voiculescu dispune de 2.600 de hectare în Giurgiu.

Elena Udrea a subliniat nevoia imperioasă de a reforma această instituţie “sub forma unei companii naţionale care să gestioneze terenurile în interesul statului, să poată să le şi cultive, nu cum se întâmplă astăzi, doar să le arendeze către cei care fac parte din clientela politică”.

Reamintim că Agenţia Domeniilor Statului (ADS) a fost până în aprilie a.c. în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), condus de omul lui Dan Voiculescu, ministrul Daniel Constantin. Din aprilie, când steaua lui Voiculescu a început să apună, ADS a fost trecut în subordinea premierului.

"Nu întâmplător a fost adus ADS-ul în subordinea premierului. Marele păpuşar la ADS este Ilie Sârbu, tata-socru. Eu afirm că tata-socru este unul din oamenii foarte influenţi la ADS.", susţinea Traian Băsescu pe 16 iulie a.c.

Declaraţiile Elenei Udrea vin pe fundalul declanşării urmării penale in cazurile Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam, deputat PSD şi Ilie Sârbu, senator PSD, acuzat de grave fapte de corupţie în legătură cu retrocedarea ilegală a 43.000 de hectare de teren.