Elevii, fără manuale până după alegeri. Tipografiile sunt ocupate cu materialele electorale

Început de an şcolar la Şcoala Generală ”Pia Brătianu” din Bucureşti. 16 septembrie 2013
Început de an şcolar la Şcoala Generală ”Pia Brătianu” din Bucureşti. 16 septembrie 2013 (Epoch Times România)

Manualele şcolare ar putea ajunge în şcoli abia după terminarea alegerilor prezidenţiale. Deşi din punct de vedere tehnic manualele sunt gata, tipărirea lor ar putea întâmpina probleme, tipografiile fiind ocupate cu printarea materialelor electorale.

Deşi reprezentanţii unora dintre editurile câştigătoare neagă această posibilitate, motivând că fiecare editură lucrează cu o altă tipografie, de unde ar trebui să rezulte că nu vor fi probleme, reprezentanţii tipografiilor spun însă că pot apărea amânări şi de 2-3 săptămâni în tipărirea manualelor, şi aşa întârziate deja cu mai mult de o lună, relatează postul B1 TV.

Potrivit unor precizări anterioare ale Ministerului Educaţiei, contractele pentru tipărirea de manuale noi prevăd ca acestea să fie gata după 22 octombrie, însă, în această perioadă, tipografiile au comenzi importante de materiale promoţionale, pentru campania electorală. Întrebaţi de postul B1 TV cum comentează aceste informaţii, oficialii din Ministerul Educaţiei au răspuns sec că tipărirea manualelor ţine de contractele comerciale dintre edituri şi tipografii, iar ministerul nu poate face comentarii pe acest subiect.

Reamintim că în acest an elevii claselor I şi a II-a au început şcoala fără manuale pe bănci. Acest eveniment fără precedent se datorează faptului că licitaţia pentru manuale a fost contestată de edituri, acestea reclamând nereguli în atribuirea contractelor. De altfel, printre marii câştigători ai licitaţiei se numără SIVECO, firmă crescută din afaceri cu statul şi a cărei fondatoare este arestată pentru fapte de corupţie. Licitaţia a fost suspectată a fi un aranjament pentru firmele de casă ale PSD chiar de la demararea ei, condiţiile din caietul de sarcini părând a veni mănuşă companiilor apropiate Puterii.

Mai menţionăm în context că, în judeţul Gorj, unde jurnaliştii au descoperit în sediul PSD pliante cu informaţii denigratoare la adresa lui Klaus Iohannis, opoziţia a acuzat că de tipărirea pliantelor anti-Iohannis comandate de social-democraţi s-a ocupat chiar tipografia care a câştigat licitaţia de tipărire a manualelor şcolare. Abecedarele nu au fost gata nici după o lună de la începerea şcolii, în schimb pentru tipărirea materialelor anti-Iohannis s-au găsit timp şi bani, a acuzat ACL.