Hong Kong - haos şi violenţă, poliţia prinsă între Partid şi populaţie

Greva generală paralizează oraşul, China ameninţă, iar locuitorii continuă neabătuţi.
Liderul guvernului din Hong Kong, Carrie Lam, la o conferinţă de presă din 5 august 2019
Liderul guvernului din Hong Kong, Carrie Lam, la o conferinţă de presă din 5 august 2019 (Anthony Wallace/AFP/Getty Images)

Hong Kong-ul a alunecat în haos luni seara, după prima zi de grevă generală, inaugurată de o conferinţă de presă în care liderul oraşului a avertizat că protestele ameninţă suveranitatea regimului chinez.

Poliţia a lansat gaze lacrimogene împotriva protestatarilor în mai multe părţi ale oraşului port, manifestaţiile de luni depăşind cu mult protestele anterioare, atât din punctul de vedere al numărului participanţilor, dar mai ales ca intensitate.

Furia aparentă a mulţimilor este declanşată de refuzul şefului executivului Hong Kong, Carrie Lam, de a răspunde oricărei solicitări a protestatarilor şi de ameninţările venite de la Beijing, care a promis că va interveni militar.

Tulburările au fost declanşate cu două luni în urmă de către un proiect de lege privind extrădarea, care ar permite ca locuitorii Hong Kong-ului să poată fi trimişi în China continentală pentru a fi duşi în faţa tribunalelor. Criticii susţin că proiectul de lege va permite practic regimului comunist să-şi extindă controlul şi teroarea asupra Hong Kong-ului, unde se adăpostesc numeroşi dizidenţi care au fugit de dictatura de pe continent.

Cu timpul, protestele impotriva legii extrădării s-au transformat într-un val de rezistenţă împotriva guvernului oraşului şi a controlului exercitat de Partidul Comunist de la Beijing.

Luni sistemul de transport al oraşului a fost cvasi-paralizat, iar funcţionarii s-au alăturat protestelor, în ciuda avertismentelor guvernului. Au fost semnalate asedieri ale unor secţii de poliţie şi numeroase baraje rutiere ridicate de protestatari.

Seara, un grup de bărbaţi înarmaţi cu bastoane au încercat să atace protestatarii în cartierul North Point.

Săptămânile trecute au fost semnalate atacuri ale triadelor asupra protestatarilor şi violenţe din partea trupelor antirevoltă.

Manifestanţii sunt îmbrăcaţi în general în negru şi poartă măşti şi filtre de aer pentru a nu fi identificaţi de sistemele de recunoaştere facială montate de regimul comunist de la Beijing în tot oraşul.

Vorbind pentru mass-media pentru prima dată în două săptămâni, Carrie Lam a rămas pe poziţii, respingând cererile de demisie, condamnând violenţa şi promiţând că guvernul va fi hotărât în restaurarea ordinii.

„Ei susţin că vor o revoluţie şi restaurarea Hong Kong-ului. Aceste acţiuni au depăşit cu mult cerinţele politice iniţiale”, a spus Lam flancată de unii membri ai administraţiei sale.

Ciocniri violente cu poliţia în Hong Kong, august 2019
Ciocniri violente cu poliţia în Hong Kong, august 2019 (Isaac Lawrence/AFP/Getty Images)

„Aceste acte ilegale care contestă suveranitatea ţării noastre şi pun în pericol principiul 'o ţară, două sisteme', vor distruge stabilitatea şi prosperitatea Hong Kong-ului”, a spus Lam, referindu-se la angajamentul luat de regimul comunist de la Beijing de a permite drepturi extinse şi stat de drept în fosta colonie britanică.

Dar mulţi dintre locuitorii Hong Kong-ului cred că Beijingul erodează lent drepturile şi libertăţile civile, iar acest proces este adevăratul motiv care subminează prosperitatea oraşului.

Demonstranţii au blocat drumuri majore, inclusiv trei tuneluri, tăind arterele care leagă insula Hong Kong de Peninsula Kowloon. În districtul Yuen Long, o maşină a trecut peste o baricadă, intrând în protestatari.

Gestul a radicalizat unii demonstranţi, care au ripostat spărgând geamuri de maşini şi devenind violenţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe