I-a sunat ceasul lui Tăriceanu? Şi partidul lui Geoană susţine "debarcarea" sa de la şefia Senatului

Senatorii din partidul lui Mircea Geoană - PSRO - se alătură demersului de demitere a lui Tăriceanu de la conducerea Senatului.
Mircea Geoană.
Mircea Geoană. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)

Senatorii PSRO vor susţine "fără îndoială" demersul PNL şi UNPR de debarcare a lui Călin Popescu Tăriceanu din fruntea Senatului, a anunţat preşedintele formaţiunii, Mircea Geoană.

"Nu trebuia pus de la început, pentru că a fost un troc între PSD, PC şi ALDE. A fost o încercare de a folosi o funcţie în statul român pentru a creşte un partid politic, respectiv ALDE. Este totalmente neprincipial. Nu aşa se creşte un partid nou. Este o chestiune care a fost de la început nefirească. Este natural ca un partid important să îşi numească în funcţiile importante, pe măsura ponderii sale politice, oameni în funcţiile reprezentative.

Nu poţi să pui de la un partid mic pe cineva în a doua funcţie în statul român. A fost făcută în mod deliberat de către PSD şi de către Tăriceanu pentru a crea o dificultate PNL şi pentru a ajuta ALDE să crească. Vor să crească, să crească pe picioarele lor şi nu pe fudulia scaunului pe care stă domnul Tăriceanu", a declarat Mircea Geoană, la Realitatea Tv, citat de Mediafax.

Şeful PSRO le recomandă celor de la ALDE "să se ducă frumuşel să muncească, să alerge şi să-şi facă partid, dacă pot să facă partid, nu pe spatele unei funcţii importante în statul român."

"Acest lucru este nefiresc, îl vom curma dacă vom putea şi senatorii noştri vor fi alături de acest demers", a adăugat Mircea Geoană, adăugând că personal nu aspiră la funţia de şef al Senatului pentru că "e pentru altă tură de lideri".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne