Igor Dodon, despre declaraţiile Maiei Sandu: R. Moldova nu are nevoie de dezgheţarea conflictului transnistrean

R. Moldova nu are nevoie de o situaţie de conflict, aşa cum se întâmplă în prezent în mai multe regiuni din apropiere, afirmă preşedintele în exerciţiu.
Sovietul Suprem de la Tiraspol
Sovietul Suprem de la Tiraspol (The Epoch Times Romania)

Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Igor Dodon, susţine că Republica Moldova nu are nevoie de dezgheţarea conflictului transnistrean, iar recentele declaraţii pe care le-a făcut preşedinta aleasă, Maia Sandu, ar putea duce la destabilizări.

„Aceste declaraţii care s-au făcut în pripă sper că nu este sub dictatul cuiva, sub aspect de interes geopolitic... Eu foarte mult sper ca în urma acestor declaraţii nu stă un jucător geopolitic care o curtează şi o conduc în declaraţii pe preşedintele ales Maia Sandu.

Eu am văzut pe parcursul zilei de ieri şi pe parcursul zilei de astăzi foarte multe comentarii şi foarte multe acuzaţii reciproce. Mi-am amintit de începutul anilor 90. Cu regret, nu vreau să sperii pe nimeni, dar atâtea declaraţii şi atâtea discuţii despre destabilizare, despre război, nu-mi amintesc în ultimii ani”, a declarat Igor Dodon în cadrul unei emisiuni televizate.

Potrivit IPN, citată de Radio Europa Liberă, preşedintele în exerciţiu a mai afirmat că Republica Moldova nu are nevoie de o situaţie de conflict, aşa cum se întâmplă în prezent în mai multe regiuni din apropiere.

Maia Sandu a declarat recent că Rusia trebuie să-şi retragă din stânga Nistrului Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR) şi muniţiile pe care partea rusă spune că aceste trupe le păzesc, iar operaţiunea de menţinere a păcii pe Nistru dominată de militari ruşi trebuie transformată într-o misiune civilă sub egida OSCE. „Aceasta este poziţia Republicii Moldova de multă vreme, poziţie pe care eu o reiterez.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe