"În Casa Poporului s-a ajuns să meargă doar membrii PSD!" Protestatari #rezist, ţinuţi la poartă

Pesediştii din teritoriu au avut voie să intre în Parlament, să asiste la dezbaterea moţiunii de cenzură, în schimb cetăţenii sunt ţinuţi la poartă şi bruscaţi de jandarmi, acuză mai mulţi protestatari #rezist.
Sala de plen, la dezbaterea pe moţiunea de cenzură.
Sala de plen, la dezbaterea pe moţiunea de cenzură. (Epoch Times)

Mai mulţi protestatari din Piaţa Victoriei, dornici să asiste la dezbaterile şi la votul pe moţiunea de cenzură prin care PDS vrea să-şi dea jos propriul Guvern, s-au trezit că nu pot intra în Parlament deşi, susţin ei, au primit invitaţii şi au făcut cereri în acest sens.

Ţinuţi în afara Parlamentului, oamenii acuză discriminarea societăţii civile, în sensul în care membrilor PSD le-a fost permis accesul, lor nu.

"Am făcut cereri, nu au dreptul să intre decât cei de pe listele PSD, ne-au întrebat dacă suntem de la femeile PSD-iste şi ne-au spus clar că nu s-au acceptat cererile decât de la femeile PSD-iste şi a celor din teritoriu de la PSD!'', a acuzat o protestatară.

"Am încercat să intrăm cât se poate de civilizat aici în Parlament, în momentul în care am traversat către porţi, toţi jandarmii s-au năpustit asupra ... şi ne-au închis porţile în nas. Nu au vrut să ne dea drumul sub nicio formă, îi vedeţi şi pe colegii mei acolo.

Unii dintre ei au fost bruscaţi, au fost loviţi cu porţile, alţii prinşi cu mâinile şi aşa mai departe", a declarat, pentru Epoch Times, o protestatară, care reuşise să ajungă la intrarea pentru presă.

Întrebaţi ce i-a determinat să vină la Parlament, cetăţenii răspund că vor să vadă exact ce se întâmplă cu moţiunea de cenzură.

''Vrem să ştim şi noi exact cine votează, ce votează, exact ce se întâmplă. Nu am venit să facem scandal sau să ne implicăm într-un fel, pur şi simplu ca observatori.

Sunt un cetăţean al României care protestează ori de câte ori este cazul când vine vorba despre abuzuri sau atunci când eu, personal nu am încredere în aleşii acestei ţări şi atunci, normal, vreau să mă asigur ca ceea ce se întâmplă este şi conform cu realitatea.

Au fost anumite grupuri parlamentare care au spus că nu vor vota, vreau să mă asigur că acele grupuri parlamentare nu vor vota, alţii care au spus că votează, deci să mă asigur că ceea ce auzim la televizor se şi întâmplă în realitate", spune o doamnă.