Indonezia găseşte rămăşiţele unui avion care a dispărut cu 54 de oameni la bord

Avion ATR 42-300 al companei Trigana Air.
Avion ATR 42-300 al companei Trigana Air. (Captură Foto)
Andrei Popescu
17.08.2015

Rămăşiţele unui avion indonezian care a dispărut duminică în provincia indoneziană Papua cu 54 de oameni la bord a fost descoperit, au confirmat autorităţile, conform Novinite.

Potrivit Reuters, avionul a fost găsit de localnici prăbuşit pe un munte. Oficialii indonezieni nu au putut să indice dacă există supravieţuitori, adăugând că echipele de salvare îşi vor relua operaţiunile de căutare luni dimineaţa.

Avionul a dispărut după ce a decolat de pe Aeroportul Sentani din Jayapura (capitala provinciei Papua) şi se îndrepta spre oraşul Oksibil din sudul provinciei Papua.

Conform purtătorului de cuvânt al Ministerului indonezian al Transporturilor, Julius Barata, avionul ATR 42-300 al companei Trigana Air a pierdut contactul la numai 33 de minute după decolare.

Înainte de anunţul descoperirii rămăşiţelor avionului, rapoartele că avionul s-ar fi prăbuşit nu fuseseră confirmate oficial.

În decembrie 2014, un avion indonezian Airasia s-a prăbuşit în Marea Java în timp ce zbura din Surabaya spre Singapore, ucigând pe toţi cei 192 de oameni aflaţi la bord.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor