Jobbik continuă diversiunea: "Noi credem că autonomia este un minimum. Sunt de netolerat condiţiile în care trăiesc secuii"

(ATTILA KISBENEDEK / AFP / Getty Images)

După ce recent Ministerul Afacerilor Interne anunţa că patru cetăţeni maghiari, printre care doi membri ai partidului de extremă dreapta Jobbik, au primit interdicţia de a intra pe teritoriul României, Gyongyosi Marton, al doilea om din ierarhia Jobbik, a transmis, în cadrul unui interviu pentru Digi 24, că autonomia Ţinutului Secuiesc ar putea fi doar începutul unui proces care ar putea avea ca finalitate alipirea Transilvaniei de Nord şi a ţinuturilor locuite de secui la Ungaria, în lumina dreptului de autodeterminare al popoarelor.

Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis recent politicienilor maghiari că "statul român nu va tolera mesaje care să contravină Constituţiei. Oricine poate fi expulzat dacă nu respectă legile şi Constituţia".

"Obiectivul nostru este ca oamenii politici maghiari să nu utilizeze perioadele de campanie electorală pentru a face declaraţii care contravin Constituţiei României, statului de drept şi comportamentului unui oaspete pe teritoriul altor ţări", a adăugat şeful statului.

Reacţia României a venit după ce de Zilei Libertăţii Secuieşti, circa 3.500 de manifestanţi au mărşăluit prin Târgu Mureş cerând autonomia Ţinutului Secuiesc, precum şi începerea unui dialog cu noul guvern privind statutul regiunii. La eveniment au participat şi liderul partidului de extremă dreaptă Jobbik, extremiştii Gărzii Maghiare şi cei ai Organizaţiei 64 de Comitate. La un moment dat extremiştii maghiari acoperiţi cu cagule au atacat forţele de ordine cu pietre şi petarde. Nu au lipsit nici solganurile de genul „Ţinutul Secuiesc nu este România”, „Să piară Trianonul”, „Autonomie” sau „Ţiganilor, plecaţi acasă!”. După acest eveniment au urmat o serie de declaraţii ale politicienilor maghiari, printre care şi vicepremierul Ungariei, în care aceştia cereau autonomia Ţinutului Secuiesc.

În acest context Gyongyosi Marton, al doilea om din ierarhia Jobbik a făcut cunoscută poziţia formaţiunii pe care o reprezintă.

Potrivit declaraţiei fondatoare a Jobbik, partidul este, prin metodele sale, radical şi creştin, iar Marton susţine că Jobbik este „un partid conservator, bazat pe principiile valorilor, iar radicalismul nostru este firesc deoarece considerăm că suntem într-o criză, o criză a valorilor dincolo de ceasul al 12-lea. Şi nu doar în Ungaria, ci în întreaga civilizaţie occidentală. Valorile se prăbuşesc, ne-am pierdut valorile, domină nihilismul, este foarte important ca acum, după ceasul al 12-lea să abordăm radical aceste probleme şi să acţionăm rapid pentru a ne salva valorile. Deci radicalismul nostru se alimentează din situaţia actuală foarte proastă, dramatică şi de criză. Noi credem că soluţiile de suprafaţă nu mai sunt suficiente, este nevoie de o abordare şi metode radicale pentru a rezolva problemele legate de criză.

Întrebat de ce crede Jobbik că autonomia ar fi bună pentru secuime, politicianul maghiar a explicat: „Ungaria are tragedia ei, cea de la Trianon, prin care am pierdut mare parte a ţării noastre: trei sferturi din teritoriu, mare parte a populaţiei, ei trăiesc în jurul nostru, în ţările vecine, în bazinul carpatic, au devenit cetăţenii altor ţări fără să fi dorit acest lucru. Noi credem că este vorba de drepturi pe care dealtfel Occidentul le afirmă şi despre care vorbeşte, noi dorim să le afirmăm în legătură cu minorităţile care trăiesc în alte ţări, cei care trăiesc în bazinul carpatic sau pe teritoriul ţărilor vecine, fie că vorbim de Secuime, de Ucraina Carpatică, de Slovacia, Voivodina sau alte ţări, Slovenia, Austria, Croaţia. Noi spunem că aceste minorităţi care trăiesc aici, în bazinul Carpatic de o mie de ani şi în momentul de faţă pe teritoriul altor ţări, au dreptul la autonomie”.

Gyongyosi Marton susţine că maghiarilor din România sunt cei care trebuie să decidă acest lucru, pentru că, în opinia lui, comunitatea trebuie să aibă posibilitatea să-şi ia soarta în mâinile sale, să-şi decidă propria identitate şi să găsească pentru aceasta cea mai potrivită formă.

„Noi când ne uităm la Secuime, la Transilvania, vedem că acolo a început ceva şi acolo secuimea cere autonomia întrucât consideră că condiţiile păstrării identităţii lor se pot realiza cel mai bine în cadrul autonomiei. Noi nu facem nimic altceva decât ca un partid responsabil din patria-mamă să sprijinim eforturile minorităţilor locale, în cazul de faţă în Secuime, cum s-a întâmplat la Târgu Mureş. Am putut vedea aici manifestarea în masă a acestui deziderat, iar noi ne-am alăturat acesteia. De aceea a fost prezent şi Vona Gabor la marşul şi demonstraţia de la Târgu Mureş”, a declarat acesta.

Liderul Jobbik este de părere că România nu face ce ar trebuie vis-a-vis de maghiari din regiune şi se încearcă practic o demoralizare şi o alungare a secuimii de acolo, mai degrabă decât sprijinirea lor.

„Dacă ne uităm ce măsuri s-au luat doar în ultima perioadă pentru fragmentarea comunităţilor maghiare, vorbim de reforma sistemului administrativ, apoi tărăgănările legate de anumite universităţi, toate acestea arată că România nu face totul pentru ca secuimea care trăieşte în acelaşi loc de 1100 de ani, nu s-a mişcat niciun centimetru de acolo, deci guvernele române ar trebui să accepte faptul că ei trăiesc în Ardeal şi ar trebui să facă totul ca ei să devină o comunitate prosperă. Nu doar pe plan cultural, ci şi economic. Dimpotrivă, noi am văzut că prin măsuri administrative şi de altă natură, în ultima vreme, ţelul a fost tocmai demoralizarea şi alungarea secuimii, şi nu sprijinirea lor”, a afirmat Gyongyosi Marton.

Referitor la declaraţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căruia nimeni nu trebuie să dea lecţii României despre cum să facă împărţirea administrativă, Gyongyosi Marton a precizat că este evident nu este de acord cu acest lucru.

„Trasarea zonelor administrative este bineînţeles o chestiune internă care este de competenţa organelor de interne şi a guvernului român. Totodată este responsabilitatea şi obligaţia României să respecte drepturile minorităţilor numeroase, în primul rând al secuilor şi maghiarilor, care trăiesc pe teritoriul său. Iar acest aspect nu poate fi ignorat de nicio regulă administrativă sau considerent intern. Eu nu doresc să mă amestec în modul în care România îşi trasează graniţele administrative, dar observ că acestea au fost stabilite în mod deliberat în aşa fel încât maghiarii să nu rămână într-un bloc compact, ci fragmentaţi”, a adăugat acesta.

Întrebat cum comentează faptul că populaţia Crimeei a votat cu o mare majoritate părăsirea Ucrainei şi aderarea la Rusia, Gyongyosi Marton a răspuns că „noi considerăm că aceasta este victoria autodeterminării naţionale, o naţiune, un popor a hotărât despre soarta ei în cadrul unui referendum total legitim, care a avut rezultatul pe care îl cunoaştem şi trebuie să respectăm acest lucru”.

În textul în care în opinia publică din România există o temere destul de puternică că dacă secuimea îşi va obţine vreodată autonomia, atunci pasul următor va fi să adere la Ungaria, liderul Jobbik a fost întrebat în ce măsură vede Jobbik aceasta o posibilitate reală şi în ce măsură Jobbik ar sprijini un asemenea plan.

„Autodeterminarea naţiunilor nu înseamnă că Jobbik spune ce crede despre aceasta. Evident, vom avea o părere despre aceasta, dar aici este important ca secuimea să spună ce doreşte ea. Asta este baza suveranităţii naţionale, a autodeterminării naţionale. Secuimea trebuie să aibă dreptul să declare şi să aibă o opinie despre viitorul ei şi despre situaţia ei. Noi credem că autonomia este un minimum. Ce va veni după aceasta va decide istoria. Dar este de netolerat ca cea mai mare minoritate naţională locală din Europa sau Europa centrală să trăiască şi să existe în condiţiile în care trăieşte secuimea în Transilvania. Şi credem că ar fi bine dacă şi politicienii din România ar auzi glasul secuimii”, a subliniat Gyongyosi Marton.