Judecătorul Cristi Danileţ (CSM), despre cazul Mircea Diaconu: În România, avem o problemă cu separaţia puterilor în stat

Cristi Danileţ, judecător şi membru al CSM.
Cristi Danileţ, judecător şi membru al CSM. (Epoch Times)

Un reporter "Epoch Times" a stat de vorbă cu Cristi Danileţ, judecător şi membru al Consiliului Superior al Magistraturii, care ne-a acordat recent un scurt interviu despre situaţia apărută marţi în Parlament, când senatorii au votat ca Mircea Diaconu să nu fie demis pentru incompatibilitate, conform deciziei Justiţiei.

Reporter: Ştiu că v-am răpit un pic de la o lansare de carte pentru acest interviu, ne-aţi mărturisit la telefon, şi acea carte se referă în mare măsură la corupţia din justiţie. Ne puteţi da câteva detalii despre conţinutul cărţii şi despre subiectul în sine, corupţia în justiţie?

Cristi Danileţ: Un coleg din societatea civilă, Cristian Ghinea, a publicat o carte cu interviuri ale unor persoane implicate în lupta anticorupţie de-a lungul anilor. Începe cu Daniel Morar, procurorul-şef al DNA, şi termină cu Laura Ştefan (Expert forum) sau cu mine, ca membru CSM.

Contribuţia mea la lupta anticorupţie a fost una constând în faptul că am fost vehement împotriva corupţiei judiciare. Am denunţat-o şi cred că am fost primul magistrat din România care în 2007 a îndrăznit să spună public că avem o problemă în justiţia română, şi anume corupţia din rândul judecătorilor şi procurorilor.

La acea vreme, un astfel de interviu, vă daţi seama, nu a fost deloc bine primit. Zeci de judecători şi de grefieri au semnat o petiţie împotriva mea, pentru a fi anchetat de CSM - cum de-am îndrăznit eu să vorbesc aşa ceva, căci le-aş fi adus atingere reputaţiei.

Acţiunea disciplinară s-a terminat cu bine pentru mine, în sensul că s-a respins în cele din urmă, dar am rămas cu o impresie negativă. Iată că, deşi avem o problemă pe care noi o cunoaştem în sistem, refuzăm să vorbim despre ea în mod public, ceea ce nu ne poate decât dăuna.

După un an, un an şi jumătate, aşa undeva la nivelul lui 2009, am îndrăznit să scot o carte în materie ” Corupţia şi anticorupţia din justiţie”. Ea se găseşte pe internet în mod gratuit şi vreau să vă spun că a fost tradusă în limba engleză şi în momentul de faţă este prezentă prin marile universităţi şi biblioteci din Europa. Este un studiu pe care l-am făcut şi concluziile sunt următoarele:

Avem vulnerabilităţi foarte mari în justiţie, până la urmă dincolo de reguli avem oameni şi nu întotdeauna oamenii sunt de bună calitate. Corupţia în justiţie nu este un fenomen, dar sunt cazuri punctuale foarte grave. Ele se întâlnesc şi la nivel de judecătorii şi parchete locale şi la nivel de Înalta Curte.

Avem judecători condamnaţi deja în România şi procurori la fel, un număr de 25 de judecători şi procurori în ultimii cinci ani. Pentru mine, este o cifră foarte mare şi alte 20 de dosare sunt pe rol, aşadar soluţiile încă nu sunt definitive.

Cu acest imbold, am venit în CSM, unde am fost ales începând de anul trecut şi am reuşit ca la sfârşitul anului trecut să impun în Consiliu să se adopte o hotărâre prin care s-a aprobat o strategie naţională de întărire a integrităţii în sistem. Nu i-am spus chiar strategie anticorupţie judiciară, ci de întărire a integrităţii în sistemul judiciar, cu un plan de acţiuni şi am declarant toleranţă zero la corupţie.

Şi, din punctul nostru de vedere, cine greşeşte din punct de vedere al integrităţii, trebuie eliminat imediat din sistem. De altfel, rezultatele deja se văd. Avem în ultimi cinci ani vreo 40 şi ceva de sancţiunii disciplinare aplicate judecătorilor şi procurorilor, cum v-am spus, alte 25 de condamnări deja definitive, probabil vor mai fi şi altele şi cred că este un semnal destul de descurajant pentru colegii care încă se gândesc dacă să urmeze calea dreaptă sau propriul folos.

Nu avem nici un fel de toleranţă, iar DNA şi-a dovedit o deplină eficienţă. Împreună cu serviciile secrete, DNA a reuşit să culeagă informaţii şi să instrumenteze dosare cu judecători, inclusiv de la Înalta Curte, bănuiţi iniţial de corupţie şi apoi dovediţi.

R: Toată ideea acestui interviu a pornit de la un text scris de dvs. miercuri, pe blogul personal, despre situaţia apărută marţi în Parlament, când senatorii au votat ca Mircea Diaconu să nu fie demis pentru incompatibilitate, conform deciziei Justiţiei. Cine consideraţi că este de vină pentru apariţia acestei situaţii?

C.D.: Din punct de vedere juridic, situaţia este foarte simplu de explicat, şi anume - avem o hotărâre judecătorescă definitivă, care confirmă decizia ANI cu privire la incompatibilitatea domnului Mircea Diaconu pentru a ocupa postul de parlamentar.

Ceea ce s-a întâmplat în Parlament este aproape halucinant, pentru ca parlamentarii din Senat au votat dacă ei aplică sau nu hotărârea judecătorească definitivă pronunţată, atenţie, de cea mai înaltă curte din ţară, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Or, în viziunea mea, ceea ce trebuia să facă Senatul era să ia act de existenţa unei hotărâri definitive, care spune că respectivul parlamentar este incompatibil şi apoi să declanşeze efectiv procedurile cu privire la vacantarea postului şi ocuparea lui de către următorul ales de pe listă.

Însă Parlamentul a făcut ieri mai mult… Prin gestul lor, parlamentarii, practic, au reevaluat dosarul soluţionat de către instanţă, pronunţând ei o altă soluţie. Hotărârea instanţei era că domnul Mircea Diaconu este incompatibil, iar hotărârea Senatului este că nu avem nicio incompatibilitate.

Situaţia juridică este clar explicată, însă, în aceste moment, ceea ce se întâmplă este un conflict între Parlament şi Justiţie. Practic, parlamentarii se subrogă justiţiei, ceea ce înseamnă că Justiţia a fost încălcată, ea nu mai există.

R: Mai departe, despre gestul ilegal al Parlamentului, cine este vinovat de existenţa posibilităţii apariţiei acestui tip de situaţie?

C.D.: Eu m-aş duce aici la o vinovăţie plenară, dacă vreţi, o vinovăţie majoră – în România nu se ştie ce înseamnă separaţia puterilor în stat. Deci, în România, fiecare are impresia că poate să interpreteze ce face cealaltă putere. De exemplu, eu, ca judecător, nu pot să intru în sala de judecată, când am un caz, şi să refuz să aplic legea, pe considerentul că mie nu-mi convine legea aia. Că dacă aş aplica-o, aş aduce o atingere unui om bun la suflet, care, săracul, nu trebuie să îndure rigorile legii.

Nu, eu am învăţat la şcoală că Legea este egală pentru toţi. Că-mi convine, că nu-mi convine, legea trebuie respectată, indiferent de funcţie, de poziţia ocupată la un moment dat. Or, în momentul în care eu, ca judecător, aş refuza să aplic o lege propusă şi votată în Parlament, eu atunci nu mai justific calitatea şi autoritatea cu care am fost investit de către statul român.

La fel, parlamentarii, în momentul în care ei se opresc din legiferare şi încep să judece dosare, care, prin atribuţiile noastre ne revin doar nouă, Justiţiei, atunci ei fac altceva decât ceea ce i-am trimis noi, cetăţenii, să facă acolo.

Deci avem o problemă cu respectarea regulii, care în Europa se numeşte “rule of law” – separarea puterilor în stat. Fiecare putere, să colaboreze cu cealaltă, dar să-şi respecte propria atribuţie. În momentul de faţă, avem o confuzie, dacă vreţi, între atribuţii.

R: Parlamentarii ori nu cunosc, ori se prefac că nu cunosc - şi atunci a ieşit ce a ieşit...

Acum două săptămâni, am văzut la posturile TV un parlamentar faţă de care aveam un înalt respect, întrucât este unul dintre primele personaje pe care le văzusem în '89, în acel balcon celebru... Acest parlamentar a spus: “Păi, reprezentantul poporului este Parlamentul. Şi în faţa Parlamentului trebuie să răspundă fiecare judecător şi fiecare procuror". În momentul acela, am avut un declic. Şi am spus – “Iată că un parlamentar a reuşit să propage în spaţiul public o astfel de aberaţie!”

C.D.: Eu vă spun că, acum două săptămâni, am văzut la posturile TV un parlamentar faţă de care aveam un înalt respect, întrucât este unul dintre primele personaje pe care le văzusem la Revoluţie, în 89, în acel balcon celebru. Atunci îmi imaginam că, iată, este unul dintre tinerii care vor mişca lucrurile în ţara asta, vor pune bazele democraţiei. Democraţia, nota bene, înseamnă separarea puterilor în stat, în primul rând.

Ei bine, acest parlamentar, acum două săptămâni, a spus: “Păi, reprezentantul poporului este Parlamentul. Şi în faţa Parlamentului trebuie să răspundă fiecare judecător şi fiecare procuror". Atunci mi-am dat seama ce confuzie extraordinară există - adică judecătorii şi procurorii trebuie să facă exact ceea ce spun parlamentarii. În momentul acela, am avut un declic. Şi am spus – “Iată că un parlamentar, unul dintre cei în care ne pusesem speranţe la un moment dat, a reuşit să propage în spaţiul public o astfel de aberaţie!”.

Practic, şi am auzit foarte des lucrurile acestea în ultimul timp, Parlamentul este un fel de “factotum”. Parlamentul ar trebui să fie cel care rezolvă dosare şi ştiţi bine ca, în urmă cu o lună, o lună şi jumătate, Parlamentul a refuzat să dea avizul pentru cercetarea a doi parlamentari. Adică ”procurorilor nu vă atingeţi de aceşti parlamentari, pentru că noi nu suntem de acord”.

Iată, aşadar, ei blochează o investigaţie încă de la început, acum degeaba un judecător a spus că avem o anumită situaţie de fapt, pentru ca Parlamentul refuză să accepte autoritatea Justiţiei. Deci mie îmi este clar că, în momentul de faţă, Parlamentul nu mai recunoaşte legitimitatea Justiţiei şi nici funcţionarea ei. Or, în acest moment, înseamnă că nu avem trei puteri în stat, ci avem una sau cel mult două, prin urmare nu putem vorbi, dacă vreţi, de stat de drept.

R: Ce s-ar putea face pentru evitarea unei astfel de situaţii?

C.D.: În cazul concret pe care îl avem în faţă, există o singură soluţie pe care eu o întrevăd. Potrivit Constituţiei şi legii de funcţionare a Curţii Constituţionale, preşedintele CSM este cel îndrituit să sesizeze Curtea Constituţională pentru un conflict între puteri.

Aşa cum arătam mai devreme, avem un Parlament, putere legiuitoare, care se subrogă Justiţiei, puterea judecătorească, acest conflict trebuie adus în faţa Curţi Constituţionale, pentru a decide dacă Parlamentul a făcut bine sau nu în ceea ce priveşte respectarea hotărârii judecătoreşti prin votul său.

Decizia CCR, dacă ne va da dreptate nouă, Justiţiei, va indica exact ce are de făcut Parlamentul, probabil să revină asupra soluţiei sale şi să vacanteze postul. Pe termen lung, dacă vreţi, ceea ce trebuie făcut, este educaţia în masă, educarea cetăţeanului de zi cu zi, dar şi a funcţionarilor şi a demnitarilor din statul român, ca să înţeleagă că o hotărâre judecătorească trebuie executată, să înţeleagă că nu poţi tu veni o altă autoritate şi să negi funcţionalitatea Justiţiei şi, până la urmă, sa fie respectaţi judecătorii şi procurorii în România, care au fost grav călcaţi în picioare, începând cu evenimentele din această vară.

R: Şi separaţia puterilor în stat...

C.D.: Separaţia puterilor în stat este un vis deocamdată în România, pentru că eu am constatat că indiferent cine ajunge la putere la un moment dat, va încerca să controleze justiţia. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că, în România, începând cu reformele majore ale justiţiei din 2004-2005, judecătorii şi procurorii care nu mai sunt astăzi dependenţi de politică au început să instrumenteze dosare cu demnitari, cu politicieni, cu oameni de afaceri, cu interlopi.

În felul acesta, noi ajutăm, dacă vreţi, sau provocăm zdruncinarea unor legături care au dăinuit zeci de ani aici, în România. Or, în momentul acesta, când vin tinerii judecători, ”fără mama, fără tată”, între ghilimele, şi se apucă de instrumentat dosare cu oameni politici, este firesc ca oamenii politici să încerce, pe diverse căi, să controleze justiţia.

Cum anume? Fie, iată, nerespectând autoritatea procurorului, în sensul că nu dăm avize pentru cercetarea parlamentarilor, fie prin încălcarea, iată, a hotărârilor judecătoreşti. ”Domnule, noi nu respectăm, ce dacă un judecător a spus că respectivul este incompatibil, noi nu respectăm hotărârea”, fie prin modificarea legilor Justiţiei şi recent fosta guvernare a modificat legile Justiţiei şi a trecut inspectorii în subordinea ministrului Justiţiei.

Şi mai sunt şi alte voci care susţin revocarea membrilor CSM sau micşorarea numărului lor ori reducerea bugetului instanţei. Toate aceste instrumente legislative sunt folosite practic pentru a pune presiune, sau chiar pentru a controla Justiţia.

R: Ar fi de folos chiar modificarea Constituţiei pentru a ajuta ceea ce spuneaţi, adică să nu se mai întâmple?

C.D.: Eu cred că această Constituţie a noastră este bună, după părerea mea, pentru că în Constituţie în mod normal se găsesc principiile după care trebuie să funcţioneze un stat, iar principiile democratice sunt consacrate în Constituţia noastră.

Noi avem o problemă, ca şi în cazul legilor obişnuite, în aplicarea lor, iar aplicarea lor se duce la oameni. Dacă oamenii nu sunt de bună credinţă şi nu-şi cunosc funcţiile, atunci ne întâlnim cu abuzuri, că aici vorbim despre un abuz practic, ne întâlnim cu abuzuri de acest gen.

R: Uniunea Europeană ar putea interveni într-un fel în acest conflict?

C.D.: Cu siguranţă. Comisia Europeană deja a avut o reacţie, prin ce a spus purtătorul de cuvânt al Comisiei, Mark Grey - ”Regretăm soluţia Senatului din România şi vom observa în continuare mersul lucrurilor”. Ei ne monitorizează şi asta este o ruşine pentru statul român.

Din punct de vedere diplomatic este un eşec. România la cinci ani după aderare încă este monitorizată de către CE cu privire la reformele pe care trebuie să le facă în domeniul justiţiei şi anticorupţiei. De ce trebuie să facem reforme în aceste două sectoare, deşi am fost admişi în UE ca ţară egală cu celelalte? Pentru lucruri simple:

1. Corupţia în România este endemică, începând de la primul funcţionar şi terminând la cel mai înalt demnitar al statului, noi avem problem cu corupţia, pe care o regăsim în toate structurile statului.

2. Pentru că singurul instrument de luptă împotriva corupţiei este Justiţia, prin urmare trebuie să reformăm Justiţia, în sensul de a avea o Justiţie competentă cu oameni profesionişti, o Justiţie eficientă, adică să soluţionăm într-un timp acceptabil, rezonabil, spune legea, dosarele şi, desigur, să dăm pedepse descurajante, desuasive, foloseşte în limbaj CE.

Iată, aşadar, CE sprijină democraţia într-un stat nou, cu o tânără democraţie ca în România, ţintind, dacă vreţi, în punctul cel mai nevralgic, statul de drept. Şi ce înseamnă statul de drept? Separaţia puterilor şi funcţionalitatea lor şi în special a Justiţiei, pentru ca Justiţia este coloana vertebrală a oricărei democraţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne