Judecătorul Stan Mustaţă, trimis în judecată de procurorii anticorupţie

.
. (Photos.com)

Procurorii anti-corupţie au dispus luni trimiterea în judecată a magistratului Stan Mustaţă, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul privind trafic de influenţă pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze.

DNA îl acuză pe Stan Mustaţă, judecător la Secţia a II-a penală, de săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv constituire a unui grup infracţional organizat, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, precum şi şase infracţiuni de luare de mită şi o infracţiune de trafic de influenţă.

Magistratul ar fi pretins, în mai multe rânduri, de la diferite persoane condamnate sau inculpate în diverse dosare penale sume de bani care nu au fost particularizate sub aspectul cuantumului. În dosar sunt acuzate alte trei persoane, care potrivit procurorilor DNA, se ocupau de intermedierea mitei: Mariana Curea, grefier la Curtea de Apel Bucureşti, Ion Boraciu şi Florian Alexandru.

„În cauză, există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în cursul anului 2013, Mustaţă Stan, Boraciu Ion şi Alexandru Florian au constituit un grup infracţional organizat, gruparea fiind sprijinită de Curea Mariana (grefieră la Curtea de Apel), în scopul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie judiciară, urmărind obţinerea de beneficii materiale. În acest context, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, membrii grupului au accesat informaţii cu caracter confidenţial din dosarele penale aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea identificării şi contactării mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă, în scopul pretinderii de la aceştia a unor foloase materiale, în schimbul obţinerii unor hotărâri judecătoreşti favorabile”, reiese dintr-un comunicat de presă remis de DNA.

Practic, fiecare din membrii grupării avea anumite sarcini specifice, se coordonau, şi urmăreau acelaşi scop, respectiv obţinerea de foloase prin comiterea unor infracţiuni de corupţie. Procurorii DNA au înregistrat convorbiri telefonice şi ambientale care scot la iveală faptul că magistratul căuta clienţi, punându-şi colegii din gruparea infracţională să-i contacteze viitorii „clienţi” pentru a aranja diverse soluţii favorabile cu aceştia în schimbul unor sume de bani.

Din referatul cu propunere de arestare preventivă aflăm detalii cu privire la modul în care Mustaţă şi complicii săi îşi găseau „clienţii”. Într-un capitol distinct, DNA analizează comiterea infracţiunii de folosire de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, de către grefiera Mariana Curea şi judecătorul Mustaţă.

Din convorbirile purtate în mediul ambiental, Stan Mustaţă, în contextul în care analiza dosarele penale aflate pe lista de şedinţă a completelor din care făcea parte, le solicita inculpaţilor Ion Boraciu şi Florian Alexandru să noteze numele, prenumele şi adresa subiecţilor procesuali, în vederea contactării acestora pentru a le prezenta oportunitatea unei soluţionări mai favorabile.

Procurorii susţin că de la astfel de analize, nu era exclus niciun dosar, ceea ce reflectă faptul că exista disponibilitatea de a pretinde mită indiferent de gravitatea infracţiunilor din acele dosare.

Banii erau încasaţi de unul din membrii grupului care avea legătură cu cei care cumpărau influenţa, iar sumele erau împărţite între inculpaţi.

Potrivit DNA, Stan Mustaţă şi Curea Mariana au vorbit uneori despre planificarea judecătorilor în şedinţele de judecată şi despre compunerea completelor. Mustaţă Stan şi Curea Mariana au menţionat ocazional numele unor judecători care urmau să facă parte din anumite complete, faptul că un anumit judecător urma sa intre în concediu şi alte astfel de informaţii.

Potrivit Evz, Curea Mariana era atentă la eventuala luare a unor eventuale măsuri de supraveghere tehnică. La 02 aprilie, Curea Mariana le-a precizat complicilor săi Stan Mustaţă şi Ion Boraciu că instanţa caria îi revine competenţa să dispună astfel de măsuri faţă de judecătorul Mustaţă era chiar Curtea de Apel Bucureşti: „Înainte, Parchetul făcea asta prin Ordonanţa procurorului. Acum trebuie să ceară încuviinţare la Instanţă, prin Încheiere”, „La noi!”, „Păi, la noi! Voi sunteţi de competenţa tot a noastră. Înainte era competenţa la Înalta şi de când s-a...”. Aceasta a subliniat că nu exista nici un pericol, pentru că verifica personal în evidenţele Curţii de Apel Bucureşti dacă există astfel de mandate: „Nu s-a dat o ...[neinteligibil]... nimic pe dosar, c-o verific eu în fiecare zi, ECRIS-ul, şi la noi şi la întâia”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne