Lider "disident" din ALDE: La eticheta de partid al penalilor a contribuit şi Daniel Constantin, prin tăcerea lui

La etichetarea ALDE drept un partid al penalilor şi o platformă anti-justiţie a lui Călin Popescu Tăriceanu a contribuit şi Daniel Constantin, care, prin tăcerea sa, a validat practic poziţia colegului său de la conducere, acuză unul dintre liderii "disidenţi" ai formaţiunii, Vasile Nistor.
Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin la crearea ALDE România
Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin la crearea ALDE România (Epoch Times România)

Co-preşedintelui executiv al ALDE, Vasile Nistor, primul lider din cadrul partidului care s-a aventurat să ceară condiţii de integritate şi, implicit, eliminarea "penalilor" din competiţia electorală, i-a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis în care îi dă asigurări că nu toţi colegii săi susţin discursul anti-justiţie al lui Călin Popescu Tăriceanu.

"Apreciez promptitudinea dumneavoastră în a reacţiona public împotriva apelului anti-justiţie al preşedintelui Senatului către parlamentari. Virulenţa cu care aţi combătut mesajul lansat de liderul ALDE este legitimă, în contextul în care Preşedintele Românei este garantul funcţionării independente a instituţiilor şi al respectării principiului separării puterilor în stat. Într-adevăr, nu toţi membrii ALDE subscriu discursului împotriva justiţiei al preşedintelui partidului", i-a transmis Vasile Nistor lui Iohannis.

Potrivit co-preşedintelui executiv al ALDE, partidul pe care îl reprezintă nu este format exclusiv din politicieni corupţi şi oameni care urăsc justiţia.

"Regret că la etichetarea ALDE drept un partid al penalilor şi o platformă anti-justiţie a lui Călin Popescu Tăriceanu a contribuit şi co-preşedintele naţional, Daniel Constantin, care, prin tăcerea sa, a demonstrat că este de acord cu ieşirile publice şi acţiunile de obstrucţionare a actului de justiţie întreprinse de colegul său din conducerea formaţiunii politice", a subliniat Vasile Nistor.

Dacă, până de curând, în afară de parlamentarii Aurelian Ionescu, Cătălin Drăguşanu şi de el, nu a existat altă voce în ALDE care să se delimiteze clar de mesajul împotriva justiţiei al lui Tăriceanu, Vasile Nistor susţine că este bucuros să constate că, în acest moment, tot mai mulţi membri şi lideri judeţeni se alătură "Acţiunii pentru un Parlament curat 2016", grup format în interiorul partidului care promovează criterii de integritate şi îndepărtarea din politică a persoanelor al căror nume se leagă de dosare penale şi fapte de corupţie.

"Am certitudinea că această mare masă de membri ALDE fără probleme cu legea va susţine în mod necondiţionat orice proiect de ţară construit pe corectitudine şi integritate, ca atribute ale politicii de conducere şi reprezentare a României", a concluzionat co-preşedintelui executiv al ALDE.