Maia Morgenstern refuză să fie mama lui Nabucodonosor

Maia Morgenstern
Maia Morgenstern (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)

Maia Morgenstern refuză să-l trimită pe Radu Mazăre la oştire, pentru ca acesta să lupte pentru ţara lui. Actriţa a infirmat informaţia că ar fi acceptat să apară la următorul carnaval de la Mamaia în postura de Mumă a lui Ştefan cel Mare, rolul Ştefan fiind interpretat de Nabucodonosor, primarul Constanţei, 'alintat' Momo de concetăţenii lui.

"Nu mă interesează. Nu discut acest subiect, care nu face obiectul interesului meu.", a declarat actriţa pentru Evenimentul zilei, întrebată dacă va apărea în show-ul lui Mazăre.

Reamintim că primarul Constanţei, ale cărui extravaganţe au început să stârnească proteste printre constănţeni, a anunţat recent că viitorul carnaval organizat pe 2 august la Mamaia va fi o grandioasă punere în scenă a poeziei Muma lui Ştefan cel Mare.

„O să fie lupte pe scenă, o să avem cascadori, o să avem celebra poezie în care Ştefan se întoarce bătut şi, pe o stâncă neagră, într-un vechi castel, îl aşteaptă mama lui care îi dă viteză, îl trimite înapoi la luptă. Am agreat de principiu, urmează să semnăm contractul, o să ajutăm la repararea Teatrului Evreiesc de Stat, cu Maia Morgenstern care va fi mama lui Ştefan cel Mare”, a declarat Radu Mazăre, afirmând că celebra actriţă „s-a arătat încântată să participe la acest proiect.”

Celebra actriţă, care de-a lungul carierei sale a intepretat roluri memorabile pe scenă şi în film, nu s-a arătat însă deloc dornică să joace.

Mazăre ar putea schimba curând costumul de Ştefan cel Mare cu un splendid costum în dungi pentru a juca rolul vieţii sale în vreun penitenciar, căci primarul actual al Constanţei are câteva dosare de corupţie destul de avansate pe rol.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii