Medici şi asistente trimişi în judecată. Epileptici, persoane cu metastaze, declarate apte pentru condus

Cadrele medicale trimise în judecată sunt acuzate că îşi puneau avizele pe fişele medicale ale unor candidaţi la examenul pentru obţinerea permiselor auto fără a-i fi examinat anterior, ajungându-se ca persoane cu afecţiuni grave să primească undă verde pentru a se urca la volan.
Şoferi la volan în trafic
Şoferi la volan în trafic (Epoch Times România)

17 medici şi asistente medicale din Vaslui şi Bacău au fost trimişi în judecată, alături de patroana unei clinici medicale şi administratorul unei şcoli de şoferi. Aceştia sunt acuzaţi că au organizat o adevărată "fabrică" de fişe auto false pentru viitorii şoferi, fabrică devenită pericol public din moment ce persoane cu boli grave - inclusiv epilepsie - primeau hârtie că sunt apte să conducă pe şoselele ţării.

Potrivit adevărul.ro, pe lista inculpaţilor se află mai mulţi medici şi asistente medicale din Vaslui, în frunte cu patroana clinicii New Central Med din Bacău, care în urmă cu câţiva ani şi-a deschis un punct de lucru la Vaslui. Acuzaţiile ce li se aduc învinuiţilor în dosarul înaintat spre soluţionare Tribunalului Vaslui sunt: constituire de grup infracţional organizat, fals intelectual, instigare la fals ş.a.

Medicii trimişi în judecată sunt acuzaţi că îşi puneau avizele pe fişele medicale ale unor candidaţi la examenul pentru obţinerea permiselor de conducere, fără a-i fi examinat în prealabil, ajungându-se astfel să fie eliberate fişe medicale cu menţiunea ”apt pentru condus” unor persoane cu afecţiuni grave, incompatibile cu calitatea de conducător auto.

Ancheta a fost demarată după ce fostul preşedintele al Colegiului Medicilor Vaslui a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, reclamând măsluirea fişelor medicale pentru viitorii şoferi.

"Mersul în clinică pentru întocmirea dosarului în cazul persoanelor care urmează să dea examen pentru permisul auto a ajuns să fie o formalitate. Nu se respectă traseul corect al fişei candidatului. Primul care ştie istoricul medical al pacientului şi care ar trebui să pună viza pe fişa medicală este medicul de familie", declara la momentul respectiv preşedintele Colegiului Medicilor Vaslui.

"M-am confruntat cu pacienţi cu afecţiuni grave care au obţinut parafele pe fişele medicale, deşi boala lor este un pericol pentru condus. Pacient cu sindrom Sprengel, cu vertebre sudate, care nici nu se poate mişca, dar avea avizele celorlalţi specialişti că este apt pentru conducere sau cu tumori cerebrale, cu metastaze, cu epilepsie“, a mai declarat medicul.

Pe de altă parte, reprezentanţii clinicii New Central Med neagă acuzaţiile şi susţin că sunt hărţuiţi.

Articolul integral poate fi citit aici