Megadosarul Microsoft loveşte cu putere. Alexandru Bittner, apropiat al lui Năstase, a colaborat cu FBI

Sigla Biroului Federal de Investigaţii
Sigla Biroului Federal de Investigaţii (Mark Wilson / Getty Images)

Prietenul lui Adrian Năstase, milionarul Alexandru Bittner care în perioada 2000-2004 era responsabil de toate proiectele de IT pe durata guvernării PSD-iste, a colaborat cu FBI în dosarul megadosar de corupţie Microsoft, potrivit b1.ro

Dosarul implică un prejudiciu estimat de DNA la un miliard de euro, iar până în acest moment procurorii anticorupţie au cerut ridicarea imunităţii şi începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri acuzaţi că ar fi luat mită 20 de milioane de dolari pentru a favoriza mari firme ca să obţină contracte cu statul.

Foştii miniştri vizaţi de DNA sunt: Ecaterina Andronescu, Dan Nica, Alexandru Athanasiu, Daniel Funeriu, Valerian Vreme, Şerban Mihăilescu, Gabriel Sandu, Adriana Ţicău şi Mihai Tănăsescu. De marţi, în presă au fost vehiculate alte nume grele implicate în dosar, printre care şi Adrian Năstase, Victor Ponta, omul de afaceri Dorin Cocoş, precum şi edilul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.

Alexandru Bittner, supranumit Baronul Deltei, este un personaj cheie în acest dosar. Vestea că acesta a colaborat cu FBI pentru a-şi proteja banii din conturile americane este de natură să-i înspăimânte pe foştii săi colaboratori.

Internal Revenue Service, agenţia guvernamentală americană specializată în colectarea impozitelor a pus sechestru pe averea combinatorului post-decembrist după ce a intrat în posesia unor date conform cărora acesta era suspect de fapte de corupţie. În schimbul unor mărturii în dosarul instrumentat de procurorii români, Bittner şi-a menţinut sumele intacte prin vânzare proprietăţilor şi prin lichidarea firmelor din România.

Omul de afaceri, care deţine şi cetăţenie americană, a plecat în SUA în 2013 renunţând vânzându-şi toate proprietăţile şi transferând banii în conturi americane. FBI a aflat că acesta este vizat de o anchetă penală în România fiind alături de Claudiu Florica, un pion principal în afaceri suspecte cu statul şi cu oameni care deţin funcţii la nivel înalt, ceea ce reiese şi din investigaţiile DNA.

"Claudiu Florica s-a întâlnit în primăvara anului 2004 cu Alexandru Bittner care controla toate proiectele de IT în perioada guvernării PSD-iste, 2000 - 2004, iar acesta i-a oferit lui Claudiu Florica susţinerea pe lângă Adrian Năstase în proiectele sistemului de securizare a frontierelor de stat şi proiectul licenţierii Guvernului României pentru produse Microsoft cu condiţia să renunţe să mai facă presiuni pentru a reintra în proiectului Sistemului Educaţional Informatizat", reiese din referatul DNA.

Tot în 2004, susţin sursele judiciare, "Claudiu Florica a avut o întâlnire cu Alexandru Bittner care în perioada respectivă controla în numele şi pentru Adrian Năstase orice contract de tehnică de calcul şi software cu Guvernul României şi ministerele sale, acestea solicitând un procent din respectivele contracte prin firmele off-shore pe care le controla, ca plată pentru obţinerea semnăturilor la nivelul primului - ministru, Adrian Năstase".

Jurnaliştii de la Curentul afirma că fiscul american a pus sechestru pe averea milionarului, iar acesta s-a decis să vorbească în dosarul Microsoft pentru a-şi salva banii, obţinând o înţelegere cu autorităţile americane.

Afacerile lui Bittner nu s-au limitat numai în domeniul IT şi imobiliare. Concesiunile din Delta Dunării din perioada 2002-2003 l-au transformat în Baronul Deltei. În plus, presa a relatat că, poate în premieră în România, Bittner a inaugurat sistemul off-shore-urilor britanice în spatele cărora nu exista, se pare, decât o firmă de avocatură englezească. Pentru că lucrurile să rămână în familie, toate aceste firme din Marea Britanie au fost reprezentate în România de avocata Marieta Anastăsescu, nimeni alta decât vecina de la etajul 2 a lui Năstase din blocul situat în strada Zambaccian.

Jurnaliştii mai scriu că tot în perioada guvernării PSD, "având tot sprijinul autorităţilor, în mandatul 2000-2004, Alexandru Bittner & Co. au reuşit să-şi dezvolte la Jurilovca, la Gura Portiţei, propria staţiune turistică. Firma Turism şi Agrement SA este cea care administrează la Gura Portiţei un adevărat complex turistic, cu restaurante, hoteluri, vile, baruri, discoteci, vase de agrement şi fântâni arteziene".

Combinatorul post-decembrist a făcut afaceri şi cu Dan Radu Ruşanu. Din iulie 2003, Ruşanu care a fost un apropiat al fostului premier Tăriceanu, a preluat rolul de contabil pentru unele din afacerile grupării Bittner. Numele lui Bittner a fost legat şi de cazul Mătuşa Tamara. Năstase l-a numit consilierul femeii de peste 90 de ani care a lăsat familiei Năstase o avere frumuşică. Pentru tranzacţiile cu bătrâna fostul premier. a fost achitat definitiv.