Ministrul Apărării din Moldova cere susţinerea NATO pentru evacuarea trupelor ruse din Transnistria

Anatol Şalaru a menţionat în discursul susţinut la Varşovia că trupele Federaţiei Ruse staţionează pe teritoriul Republicii Moldova în mod ilegal de 25 de ani, cerând totodată susţinere din partea Alianţei Nord-Atlantice în evacuarea soldaţilor din Transnistria.
Anatol Şalaru, fostul ministru al Apărării
Anatol Şalaru, fostul ministru al Apărării (facebook.com / anatol.salaru)

Prezent la Summitul Alianţei Nord-Atlantice de la Varşovia, ministrul Apărării, Anatol Şalaru a ţinut să se refere la problemele economice cu care se confruntă Republica Moldova, precum şi la nesoluţionarea dosarului transnistrean şi staţionarea trupelor ruse pe teritoriul din stânga Nistrului. În opinia lui Şalaru, prezenţa soldaţilor ruşi în regiunea transnistreană ne dă motive constante de îngrijorare.

Potrivit ministrului Apărării, Moldova ar trebui să conlucreze cu NATO în vederea identificării unei soluţii pe termen lung, capabile să anticipeze şi să prevină eventuale situaţii de criză.

„Din perspectiva R. Moldova, raporturile cu NATO şi ţările partenere sunt fundamentate pe 4 valori şi principii: cooperarea, flexibilitatea, credibilitatea şi creşterea gradului de interoperabilitate a forţelor armate”, a menţionat Anatol Şalaru la Varşovia, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării.

În final, ministrul Şalaru a rugat forţele NATO să susţină Moldova „în iniţiativa de transformare a misiunii din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, într-o misiune civilă multinaţională, iar armata şi muniţiile Federaţiei Ruse să fie evacuate de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele internaţionale asumate”, specificând că trupele Federaţiei Ruse staţionează pe teritoriul Republicii Moldova în mod ilegal de 25 de ani deja.

În încheiere, Anatol Şalaru a reiterat faptul că „Republica Moldova va depune toate eforturile pentru a deveni un partener de încredere al alianţei”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe