Nicuşor Dan: Administraţia publică actuală este o ruşine! (Video)

Preşedinte al unui ONG care timp de zece ani a luptat pentru oprirea unor proiecte nocive pentru Capitală, Nicuşor Dan a vorbit joi despre planurile pe care le are pentru Bucureşti, dacă va fi ales primar.
Nicusor Dan(conferinta de presa)
Nicusor Dan(conferinta de presa) (Epoch Times-Romania)
Se încarcă player-ul...

"Administraţia publică actuală este o ruşine!" a acuzat joi, Nicuşor Dan, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinându-şi spusele cu un vraf impresionat de dosare (circa 1/4 metri cubi) în care Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, fondată de actualul candidat la Primăria Capitalei, a apărut în instanţă pentru a opri construcţii pe spaţii verzi, demolări ale unor imobile de patrimoniu sau alte proiecte nocive pentru Bucureşti.

Cele circa un sfert de metru cub de dosare reprezintă doar o zecime din numărul celor în care ONG-ul lui Nicuşor Dan a încercat să repare în instanţă ce au greşit, cu intenţie sau fără, administraţiile locale din Bucureşti.

Dosare
Dosare (Epoch Times-Romania)

"Ce vrem să facem este să continuăm această luptă de 10 ani, la un nivel mai înalt, la nivelul de decizie din administraţie publică, vrem să fim cei care dăm direcţia de dezvoltare a oraşului", a precizat Nicuşor Dan.

Preşedinte al unui ONG care a luptat timp de zece ani pentru oprirea abuzurilor în materie de urbanism şi spaţii verzi în Bucureşti, Nicuşor Dan a prezentat joi câteva puncte cheie ale programului pe care şi-a propus să-l pună în aplicare, dacă va fi ales.

Programul prezentat de Nicuşor Dan este structurat pe trei mari paliere. Primul palier vizează construirea unei administraţii publice funcţionale şi corecte cu cetăţeanul.

"Administraţia publică actuală este o ruşine, aşa cum ştim cu toţii!" a declarat Nicuşor Dan.

Realizarea acestui prim palier presupune, potrivit candidatului USB, în primul rând o transparenţă totală a cheltuirii banului public.

"Bucureştiul este un oraş cu un buget anual de 2 miliarde de euro (bugetul celor 6 primării de sector plus PMB). Cu jumătate din banii pe un an se poate construi o şosea de centură în regim de autostradă în jurul Bucureştiului sau o linie de metrou sau se poate rezolva în integralitate problema clădirilor cu risc seismic", a susţinut Nicuşor Dan.

În opinia acestuia, mare parte din problemele pe care le avem vin din faptul că primarii şi instituţiile subordonate au făcut un adevărat jaf din banii publici.

"În ceea ce ne priveşte pe noi, noi promitem că din primele zile de mandat va fi transparenţă totală în privinţa banului public. Toate contractele, toate facturile, din momentul în care sunt emise, semnate vor fi pe site-ul municipalităţii", a promis Nicuşor Dan.

De asemenea, Nicuşor Dan mai vrea implementarea unui sistem GIS a tot ce înseamnă informaţie geografică.

"Vedem cu toţii cum la două luni după asfaltare se sparge şoseaua pentru a se introduce utilităţi, nu avem exact situaţia parcărilor, a spaţiilor verzi, a spaţiilor virane unde se pot face parcări. Ca să poţi face dezvoltare urbană trebuie să ai informaţii, iar aceste informaţii trebuie să fie sistematizate. Vorbim de informaţii cu privire la proprietate, informaţiile de la registrul cadastral să existe în acest sistem informatic, tot ce înseamnă informaţii referitoare la sisteme de utilităţi, pentru a nu ne găsi în situaţia de la Piaţa Sudului unde am început o lucrare cu bani europeni şi nimeni nu ştia că pe acolo trecea o conductă şi au trebuit oprite lucrările pentru mai multe luni", a declarat Nicuşor Dan.

În acest sistem ar trebui inclus şi tot ceea ce înseamnă regulament de urbanism, astfel încât oricine să vadă cu un click ce se poate contrui pe orice teren din Bucureşti, consideră candidatul.

Al doilea palier vizează probleme concrete ale oraşului, a specificat Nicuşor Dan.

În privinţa traficului, preşedintele USB a precizat că nu crede în soluţii miraculoase, soluţia fiind să facem ce au făcut acum 50 de ani oraşele din Europa occidentală, respectiv o şosea de centură în regim de autostradă dublată de dezvoltarea transportului public.

"Şoseaua de centură aparţine CNADNR şi Ministerului Transporturilor, de aceea nu a fost niciodată o prioritate, a fost la concurenţă cu drumurile naţionale. Trebuie să facem un parteneriat cu CNADNR să contribuim cu bani din bugetul Primăriei, pentru că este o problema crucială, 30% din traficul din Bucureşti s-ar elimina dacă am avea şosea de centură", crede Nicuşor Dan.

Referitor la traficul la suprafaţă, Nicuşor Dan consideră că trebuie extins sistemul inteligent de management al traficului, construite parcări gratuite în afara oraşului pentru cei care nu-şi folosesc maşina în mod curent, îmbunatăţirea flotei RATB, ceea ce poate fi făcut cu bani europeni după transformarea regiei în SC, colaborarea cu metroul pentru o cartelă unică de călătorii etc.

În ceea ce priveşte încălzirea Capitalei, Nicuşor Dan consideră că bucureştenii ar putea plăti jumătate din cât plătesc acum dacă sistemul învechit şi cu pierderi mari ar fi refăcut.

''Problema RADET, lucrurile sunt foarte simple, din cauza sistemului învechit de producţie şi transport, plătim dublul faţă de cât ar trebui să plătim, plătim 350 lei gigacalorie în loc de 170 cât am putea să plătim. Soluţia e radicală, refacerea sistemului de producere prin centrale mai mici de cartier care să deservească 10, 20, 30 blocuri, în actualele puncte termice, astfel încât să producem la 135 gigacaloria, distanţele de transport fiind mai mici să ajungem la 170 lei gigacaloria la cetăţean", a declarat Nicuşor Dan.

Costul refacerii sistemului ar fi de un milliard de euro, iar Capitala poate accesa 176 milioane de euro bani europeni.

O altă problemă ridicată de Nicuşor Dan este cea a taximetriştilor bucureşteni, care, sufocaţi de concurenţa neloaială a celor din Ilfov abia mai ajung să pună o pâine pe masă, după ore în şir de muncă:

"Soluţia e simplă, respectarea legii, astfel încât doar taximetriştii acreditaţi în Bucureşti să practice această activitate în Capitală, conform legii''.

În ceea ce priveşte clădirile cu risc seismic, Primăria va trebui să recâştige încrederea cetăţenilor, crede Nicuşor Dan.

"Avem o problemă uriaşă cu clădirile cu risc seismic, există mecanisme, doar corupţia primăriei a făcut ca oamenii să nu aibă încredere. Există un mecanism guvernamental, împrumuturi pe 25 de ani fără dobândă, trebuie să câştigăm încrederea cetăţenilor cu lucrări cu firme corecte, fără comisioane, fără întârzieri", a declarat acesta.

Referitor la protecţia socială, Nicuşor Dan mizează pe ONG-urile cu expertiză în domeniu care au dovedit în ultimii ani că au o expertiză mult mai mare decât primarii şi cărora li s-ar putea externaliza anumite servicii.

Potrivit candidatului USB, ultimul palier vizează definirea Bucureştiului în competiţia globală:

"Avem nişte atuuri, suntem un mare oraş universitar, avem foarte bine reprezentate industria de IT şi industriile creative, trebuie să potenţăm aceste atuuri şi proiectul nostru principal este Dâmboviţa, axa creativă a oraşului unde să stimulăm o cooperare între mediul universitar, companiile de IT, industriile creative pentru a defini Bucureştiul ca centru regional important în aceste domenii şi să atragem investiţi în aceste domenii".