Noi legi pentru deţinuţi la orizont? Meleşcanu deplânge aglomeraţia din penitenciare

Teodor Meleşcanu
Teodor Meleşcanu (Euen Horoiu/Epoch Times)

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a deplâns, luni, situaţia deţinuţilor, afirmând că gradul de ocupare din închisori este, la momentul actual, de 200%, condiţii în care Guvernul are obligaţia să găsească cele mai bune modalităţi pentru ca situaţia din penitenciare să fie cât de cât omenească.

Întrebat, la ieşirea de la DNA (unde a fost audiat ca martor în dosarul OUG 13) cum vede o graţiere a condamnărilor cu suspendare - situaţie în care se află, de exemplu, Liviu Dragnea - Meleşcanu, a declarat că "la ora actuală, în închisorile din România gradul de ocupare este de 200 la sută. Guvernul are obligaţia să găsească cele mai bune modalităţi pentru ca situaţia din penitenciare să fie cât de cât omenească, nişte limite minime", relatează Mediafax

Reamintim că în timp ce Meleşcanu susţine că închisorile sunt ocupate în proporţie de 200%, directorul general al ANP, Marius Vulpe, declara într-un interviu din 27 ianuarie pentru Legal Magazin că "la data de 17.01.2017, gradul de ocupare în penitenciare era de 145,28%. Potrivit societăţii civile, şi aceste cifre sunt umflate. Astfel, Sorin Ioniţă de la Expert Forum arăta recent că gradul mediu de ocupare a închisorilor, la finele lui noiembrie 2016, era de 100%, unele închisori fiind ocupate în proporţie de sub 60%. Mai multe informaţii, aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne