Orşova, fief PSD: 70% din bugetul primăriei, în buzunarul preşedintelui de partid

Victor Ponta, preşedinte PSD
Victor Ponta, preşedinte PSD (Epoch Times România)

Reţeaua PSD a lui Duicu, baronul de Mehedinţi căpuşa şi oraşul Orşova, trei sferturi din bugetul municipiului ajungând în conturile preşedintelui social-democrat din localitate, Constantin Popescu.

Marian Boţilă, secretar general al primăriei Orşova, şi martor în dosarul Duicu, a povestit în cadrul unui interviu acordat Gândul cum funcţiona reţeaua PSD la Orşova, acuzând că aproape 70 la sută din bugetul oraşului ajungea în conturile lui Constantin Popescu, preşedintele PSD din localitate. Popescu, explică Boţilă, deţine compania Floricola, societate căreia primăria Orşova i-a contractat mai toate serviciile şi lucrările, membrii Consiliului Local votând la comanda şefului local PSD.

„El (Constantin Popescu n.r.) este operatorul de servicii, canal, salubrizare şi spaţii verzi. La şedinţa de aprobare a bugetului, Constantin Popescu le-a transmis consilierilor USL cum să voteze, astfel încât 65-70 la sută din bugetul local să ajungă la firma sa”, susţine funcţionarul. Bugetul pe 2014 al municipiului Orşova este de 3,5 milioane de euro.

Deşi nu era consilier local, preşedintele PSD participa la toate şedinţele de consiliu şi le dicta consilierilor cum să voteze, a mai relatat Boţilă,. În cazul în care preşedintele lipsea, un consilier punea telefonul pe speaker, iar Popescu „asculta şi intervenea şi le spunea ce să voteze sau dacă trebuie să se retragă din sală.“

„Înainte de toate şedinţele, îi chema şi le spunea ce să facă. Un consilier trebuia să execute ordinul şefului de partid”, mai spune Marian Boţilă.

Marian Boţilă a fost revocat de două ori din funcţie, pentru că a sesizat neregulile comise de consilieri şi a câştigat în instanţă tot de două ori.

Relaţia între Duicu şi Popescu

Aşa cum Consiliul Local Orşova îl are ca şef de partid pe Constantin Popescu şi Popescu are un şef de partid. Conform DNA, Duicu, marele şef PSD peste Mehedinţi, a apelat la Popescu pentru a satisface una din cerinţele şefului IPJ, Constantin Ponea, personaj implicat şi el în dosarul corupţiei din judeţ.

Lanţul slăbiciunilor a funcţionat la modul următor: Ponea i-a promis lui Duicu, care avea dosar de incompatibilitate la ANI, că va face uz de influenţa pe care o avea asupra sorei sale, judecătoarea Calotă-Ponea Adina Georgeta, şefa secţiei de Contencios administrativ din cadrul Curţii de Apel Craiova, unde Duicu avea dosarul, pentru a obţine o soluţie favorabilă la această instanţă. În schimbul acestui favor, Duicu i-a promis şi el lui Ponea, că îi va influenţa pe membrii Consiliului Local Orşova, pentru ca tatăl acestuia să intre în posesia unor terenuri, proprietate a primăriei. Popescu, şef peste CL Orşova şi-a servit şi el şeful de partid astfel încât, tatălui lui Ponea i-au fost concesionate la un preţ „convenabil”, două suprafeţe de teren, în suprafaţă totală de aproximativ 200 de m2, în centrul municipiului Orşova şi reprezentând acostamentul unei străzi.

Marian Boţilă, secretarul revocat de două ori din funcţie de PSD, a relatat în interviul pentru Gândul că a atras atenţia asupra faptului că hotărârea prin care tatăl şefului Poliţiei primea terenurile este ilegală. Fără rezultat.

Reamintim că:

Luni, întors în ţară după un sejur de două zile în Israel, premierul Ponta se declara solidar cu preşedinţii de Consilii Judeţene anchetaţi de DNA: „Oamenii stiu foarte bine că eu nu mă dezic nici de Duicu, nici de Prioteasa (preşedintele IPJ Dolj, şi el urmărit penal pentru licitaţii trucate n.r.), nici de toţi ceilalţi care au probleme doar pentru ca PSD stă foarte bine acolo. Ştiam cu toţii că asta se va întâmpla până în noiembrie”, a declarat Ponta.

O zi mai târziu, după ce şi (aparent) atotputernicul Mazăre a fost dus la DNA cu cătuşe la mâini, Ponta şi-a reiterat sprijinul pentru baroni, cei de care depinde în bună măsură soarta alegerilor din acest an:

“Vreau să ştiţi că pe Guvern vă puteţi baza, pe mine personal, că eu mă voi mândri întotdeauna cu toţi aleşii locali ai partidului meu şi ai tuturor partidelor, toţi cei care sunt aleşi de către cetăţeni. Din punctul de vedere al Guvernului, veţi avea tot sprijinul pentru toate proiectele dumneavoastră şi pentru reprezentarea cetăţenilor", le-a transmis Ponta marţi preşedinţilor de Consilii Judeţene.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne