Ponta insistă: Cred că după europarlamentare vom guverna aşa cum ne-au votat oamenii, ca USL

Premierul Victor Ponta şi liderul liberalilor Crin Antonescu
Premierul Victor Ponta şi liderul liberalilor Crin Antonescu (Ioana Florea/Epoch Times)

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat vineri, la Suceava, că după europarlamentare îşi doreşte refacerea USL, adăugând că peste tot prin ţară pe unde s-a deplasat în această campanie electorală s-a întâlnit cu liberalii din teritoriu care încă susţin proiectul USL.

Premierul a subliniat că preşedintele ţării nu mai trebuie să facă guverne pentru că este sarcina alianţei de guvernare să stabilească premierul. „Alianţa de guvernare, care nu va fi niciodată doar PSD, ci o alianţă şi o majoritate parlamentară care susţine un guvern. Nu-i suficient să te susţină preşedintele ca să fii prim-ministru. S-a văzut în cazul lui Boc sau al lui MRU că a fost un eşec”, a declarat Victor Ponta, adăugând că, în prezent, PSD nu se bucură de majoritate în Parlament.

„În 2016 poate va avea majoritate (n.r.-PSD). Azi nu are şi, sincer să fiu, nici nu mi-aş dori. Nici dacă ar avea majoritate PSD, n-aş vrea să guverneze singur. Eu aş vrea, şi cred că după 26 aşa se va întâmpla, să guvernăm aşa cum ne-au votat oamenii, USL. Că aşa am candidat, ca USL şi programul economic pe baza căruia am obţinut toate aceste rezultate foarte bune nu-i programul PSD. E programul USL”, a afirmat Victor Ponta.

Liderul PSD a ţinut să scoată în evidenţă că oriunde s-a deplasat în campania sa electorală s-a întâlnit cu primari şi autorităţi judeţene de la PNL, iar „în cele mai multe zone sunt USL”.

Proiectul „Refacerea USL după europarlamentare”

Ideea refacerii USL după europarlamentare este adusă în discuţie din ce în ce mai insistent, fiind invocat faptul că liderii liberali din teritoriu aspiră la acest lucru, doar conducerea PNL este potrivnică. Amintim că atunci când liberalii s-au reunit în cadrul Delegaţiei Permanente aceştia au votat, cu o majoritate covârşitoare, o rezoluţie prin care au rupt USL. Rezoluţia a fost adoptată cu 187 voturi pentru, 6 împotrivă şi 2 abţineri.

Luni seară, preşedintele PC, Daniel Constantin vorbea despre cât de mult a greşit preşedintele PNL Crin Antonescu dar care însă mai are o singură şansă, să se întoarcă în USL.

"Cred că a pierdut totul si e dispus să facă orice, să spună orice. A făcut trei erori fundamentale. Prima este că a plecat din USL înainte de europarlamentare. Avea o şansă să ia peste 20%, aşa a pierdut tot electoratul USL. A pierdut şi nu mai are vreo şansă să câştige ceva sau peste 20%. Apoi, a doua greşeală este că s-a decredibilizat, chiar şi în faţa lui Udrea sau Blaga, după ce a atacat USL. Mai are o singură şansă, de a se întoarce în USL. Al treilea motiv este că a jucat la două capete. Nu poţi fi în USL, dar să ai şi întâlniri cu Băsescu. Oricum vor fi reacţii în PNL şi riscă să piardă şi funcţia de preşedinte al PNL", a declarat Daniel Constantin.

Săptămâna trecută, fostul lider PNL Călin Popescu Tăriceanu, care a trecut de partea lui Ponta când s-a votat ruperea USL, le-a cerut foştilor săi colegi din PNL ca după europarlamentare să schimbe direcţia greşită în care se îndreaptă partidul din cauza unei conduceri lipsite de viziune şi să încerce refacerea USL.

La scurt timp după acesta a intrat în scenă şi preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, care a declarat că din ce în ce mai multe organizaţii judeţene ale PNL vor continuarea USL, subliniind că liberalii din teritoriu aşteaptă Congresul PNL de după alegerile europarlamentare pentru a clarifica această situaţie.

"Cei din conducerea centrală a PNL au devenit alergici la ideea de USL, la spiritul USL, dar cred că ar trebui să se întrebe cu mai multă rigoare şi să se uite cu mai multă atenţie în filialele PNL din teritoriu, pentru că din ce în ce mai multe organizaţii judeţene ale PNL susţin în continuare proiectul USL, susţin în continuare simbolul USL, susţin în continuare acest proiect politic", a declarat Liviu Dragnea, adăugând că PSD a purtat discuţii cu liberalii din teritoriu pe acest subiect.

"Avem din ce în ce mai multe discuţii cu organizaţii judeţene ale PNL şi nu neapărat noi, ci colegii noştri din teritoriu, de la PSD. Şi din ce în ce mai mulţi lideri din teritoriu ai PNL doresc în continuare ca proiectul USL să existe", a declarat acesta, menţionând că nu este vorba de simple treceri de la PNL la PSD, ci de faptul că organizaţii judeţene întregi ale PNL nu sunt de acord cu decizia conducerii de rupere a USL şi vor refacerea proiectului politic.

Dragnea susţine că organizaţiile judeţene aşteaptă alegerile europarlamentare, când "probabil în PNL vor avea loc nişte clarificări în interiorul acestui partid".

"Majoritatea liderilor judeţeni ai PNL doresc ca USL să funcţioneze în continuare. Ei vorbesc, în teritoriu începe să se vorbească serios despre un Congres al PNL după alegerile europarlamentare. Noi nu ştim dacă asta se va face sau nu, nu pot să vă spun decât ceea ce ne spun şi nouă colegii noştri de la PSD şi ceea ce mai aflăm şi noi când mergem în campanie electorală", a subliniat Dragnea.

Liberalii de la centru au catalogat astfel de discuţii drept „extrem de neserioase”

„Domnul Dragnea, domnul Tăriceanu şi alţi domni, domnul Ponta parcă aprecia nevoia de reîntregire a USL-ului în urma unui Congres Extraordinar după alegeri. Acestor domni le amintesc că este o chestiune care nu are legătură cu PNL-ul. Dânşilor, indiferent ce dorinţe mai mult sau mai puţin bizare au, eu le spun ce este în PNL. Partidul Naţional Liberal are o campanie civilizată cu teme europene de dus, avem un obiectiv propus, pe care sunt absolut convinsă că îl vom atinge şi nu doar că îl vom atinge, că vom depăşi, obiectivul de 20%. PNL are preocuparea de a-şi respecta un angajament perpetuu pe care îl are faţă de electorat şi anume de a trata serios fiecare campanie electorală. Că unii se dau cu bărcuţa, că unii propun congres la alţii în bătătură, că unii îşi fac partid mâine, dar pe urmă nu-şi mai fac, astea sunt discuţii care mi se par extrem de neserioase”, a declarat deputatul PNL Alina Gorghiu.