Prejudiciul din dosarul ICA, greu de recuperat. Care e strategia lui Voiculescu în instanţă

Sarcina ANAF de a recupera prejudiciul de 60 de milioane de euro din dosarul ICA - dosar în care patronul Antenelor, Dan Voiculescu, a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare - este cât se poate de dificilă.
Dan Voiculescu şi Avocatul Gheorghiţă Mateuţ la Curtea de Apel
Dan Voiculescu şi Avocatul Gheorghiţă Mateuţ la Curtea de Apel (Epoch Times România)

O luptă juridică crâncenă are loc în aceste zile departe de ochii presei pentru recuperarea sau mai bine zis nerecuperarea prejudiciului uriaş din dosarul ICA. Sunt în joc mai mult de 60 de milioane de euro, scrie publicaţia România Curată.

Mogulul Antenelor şi televiziunile sale au deschis o sumedenie de procese în instanţele civile de la Tribunalul Bucureşti prin care au blocat procesul de recuperare. După un an şi jumătate de la sentinţa definitivă de condamnare şi confiscare, statul român a reuşit să recupereze doar 1 la sută din valoarea întregului prejudiciu din dosarul ICA.

Potrivit Fiscului, judecătorii de la Tribunal au ignorat sentinţa penală de confiscare şi au recunoscut Antenei 3 dreptul de folosinţă asupra sediului din Băneasa, chiar dacă imobilul a trecut în patrimoniul statului încă din septembrie 2014. Instanţele de la Tribunal au recunoscut şi valabilitatea contractelor de închiriere dintre fosta ICA şi Antene.

„Judecătoarele de la Tribunal au fost înduioşate că Antena 3 şi-ar fi putut întrerupe emisia ca urmare a relocării şi i-au permis să mai rămână în clădirea statului şi să plătească chirie tot companiei lui Voiculescu. Judecătorii din secţiile civile de la Tribunal au recunoscut şi dreptul de preemţiune al chiriaşilor la cumpărarea imobilelor confiscate şi scoase la vânzare de Fisc. Aceasta le-a permis Antenelor să conteste comisia şi raportul de evaluare a imobilelor şi să blocheze întreg procesul de recuperare a prejudiciului”, scrie România Curată.

Surse judiciare care urmăresc procesul de recuperare au explicat, pentru publicaţia citată, că Voiculescu încearcă să repete schema prin care a pus mâna fraudulos pe patrimoniul ICA: se foloseşte de dreptul de preemţiune al chiriaşului. Acum, ca să împiedice executarea sentinţei de confiscare.

Toată miza (ne)recuperării prejudiciului s-a mutat, din nou, la judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti, care au pronunţat sentinţa penală din 8 august 2014 de condamnare şi confiscare a imobilelor lui Voiculescu "libere de orice sarcini".

Luni, 25 ianuarie, magistraţii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea trebuie să precizeze dacă contractele de închiriere dintre fosta ICA şi Antene, în curs la data pronunţării sentinţei de confiscare, reprezintă o sarcină şi care sunt efectele. Interpretarea instanţei penale ar putea ajuta Fiscul în apelurile declarate împotriva sentinţelor instanţelor civile de la Tribunal.

Voiculescu a încercat în zadar să o recuze pe judecătoarea Camelia Bogdan şi a aruncat în luptă una dintre cele mai bune case de avocatură din România, Muşat şi Asociaţii, cea care i-a câştigat preşedintelui Klaus Iohannis procesul de incompatibilitate cu ANI.

Pentru a citi integral articolul intraţi aici.