Raeţchi: Ponta va cere să nu fie ridicată imunitatea lui Şova de teamă că procurorii vor ajunge la el

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi.
Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi. (Epoch Times)

Victor Ponta va cere parlamentarilor PSD să voteze împotriva ridicării imunităţii lui Dan Şova, acuzat de complicitate la abuz în serviciu în dosarul legat de contractele încheiate între casa sa de avocatură şi complexele Turceni şi Rovinari, pentru că iţele afacerii din dosar pot duce chiar la el, a transmis vineri, în cadrul unui comunicat de presă, deputatul PNL de Diaspora, Ovidiu Raeţchi.

"În cazul cererii DNA de arestare preventivă a lui Dan Şova, PSD şi Victor Ponta se pregătesc de o nouă obstrucţionare a justiţiei. Cred că Victor Ponta va cere parlamentarilor PSD să voteze împotriva ridicării imunităţii lui Dan Şova în dosarul Turceni-Rovinari pentru că iţele acestei afaceri pot duce chiar la el. Cine ştie dacă Dan Şova, ipotetic vorbind, aflat în arest preventiv ar începe să spună tot ce ştie despre cei implicaţi în dosarul Turceni-Rovinari?", se întreabă retoric Ovidiu Raeţchi.

După cum arată lucrurile, deputatul de Diaspora susţine că protejându-l pe Dan Şova, PSD l-ar proteja de fapt, pe Victor Ponta, iar, în această logică, PSD şi premierul preferă un scandal mediatic şi politic dacă asta le oferă garanţii că vor muşamaliza lucrurile măcar o perioadă.

"Dan Şova şi Victor Ponta au crescut politic împreună şi se vor prăbuşi tot împreună. Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul lui Laszlo Borbely, PSD va folosi majoritatea din Parlament pentru a-şi proteja colegul cu probleme cu legea. Acuzaţiile sunt deosebit de grave şi sunt recunoscute, indirect, chiar de Dan Şova. Dacă el pretinde că e nevinovat, atunci de ce a dispus distrugerea tuturor hardurilor de la calculatoarele societăţii de avocaţi, aşa cum arată DNA?", mai întreabă Ovidiu Raeţchi.

Dacă v-a plăcut acest articol, va invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne