Rusia: Dacă puterea ar purta un nume, acesta ar fi 'Igor Secin'

Compania petrolieră rusă Rosneft.
Compania petrolieră rusă Rosneft. (DENIS SINYAKOV / AFP / Getty Images)

Dacă puterea ar purta un nume, acest nume ar fi Igor Secin, notează cotidianul austriac Die Presse, care aminteşte că Secin este singurul rus inclus de revista Time pe lista celor mai influenţi oameni din lume.

Ultima 'faptă de eroism' a lui Secin este aceea că, la sfârşitul lui martie, concernul de stat Rosneft pe care acesta îl conduce şi care este lider în domeniu, a realizat cea mai mare fuziune prin absorbţie din istoria Rusiei, achiziţionând concurentul TNK-BP. Datorită acestui lucru, Rosneft l-a depăşit pe liderul mondial Exxon-Mobil, ajungând să extragă 40% din volumul total de petrol din una dintre cele mai mari ţări petroliere din lume.

Potrivit Die Presse, Secin îl cunoaşte pe Vladimir Putin de pe vremea când lucra în cadrul Administraţiei oraşului Sankt-Petersburg şi i-a făcut acestuia cel mai mare serviciu în 2003. Tocmai Secin a coordonat arestarea celui mai bogat în acel moment cetăţean rus, Mihail Hodorkovski, şi destrămarea companiei Iukos. Până în acel moment Rosneft era o companie neimportantă, însă datorită înglobării activelor Iukos ea şi-a majorat producţia de şase ori.

În afară de aceasta, din acel moment a început naţionalizarea sectorului petrolier, subliniază cotidianul austriac. Mai târziu, atunci când Putin a devenit premier, Secin a devenit adjunctul lui şi a primit controlul suprem asupra sectorului petrolier şi energetic.

În final, exact cu un an în urmă Igor Secin nu doar a primit conducerea operativă a Rosneft, ci a şi fost pus în fruntea comisiei care administrează întreg sectorul energetic al Rusiei (petrol, gaz, cărbune, electricitate). Astfel, sub controlul lui Secin se află în prezent cel puţin o treime din Produsul Intern Brut (PIB) al statului rus.

Faţă de întreprinderile private şi economia de piaţă Secin are o atitudine sceptică, chiar dacă, potrivit Forbes, el a obţinut anul trecut, în calitate de şef al Rosneft, circa 25 de milioane de dolari. De asemenea, Igor Secin nu este susţinătorul drepturilor acţionarilor minoritari. Din acest motiv, anul trecut Secin l-a discreditat pe cel mai cunoscut opozant rus şi acţionar minoritar Aleksei Navalnîi, care a încercat să obţină publicarea protocoalelor consiliilor directoare, catalogându-l 'agent al firmelor concurente', subliniază Die Presse.

Secin este considerat capul puternicii fracţiuni a 'uliilor', formată din reprezentanţi ai serviciilor secrete şi ai Ministerului Apărării. Igor Secin nu i-a dat niciodată de înţeles lui Putin că ar putea devenit concurentul său. În loc de aceasta, Secin i-a alungat pentru el din business pe oligarhi.

De exemplu, fără să înştiinţeze guvernul, Secin i-a restituit statului acţiunile care nu-i ajungeau pentru a deţine pachetul majoritar al Gazprom. Acest lucru nu este de mirare: la urma urmei, Secin nutreşte o nedisimulată antipatie faţă de directorul Gazprom, Aleksei Miller, desfăşoară o agresivă politică de expansiune în domeniul gazifer şi intenţionează să majoreze, până în 2020, extracţiile anuale ale concernului până la 100 de miliarde de metri cubi. Împreună cu al doilea ca mărime producător de gaz, Novatek, Secin încearcă să lichideze monopolul Gazprom în ceea ce priveşte exportul de gaz.

În acest sens, Igor Secin nu este doar 'Igor cel Groaznic', după cum este el numit ca analogie cu ţarul Ivan cel Groaznic: atacând monopolul la export al Gazprom, Secin, precum în 'Faustul' lui Goethe, este 'parte a acelei forţe care doreşte în permanenţă răul, dar care uneori face şi bine'.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe