Sub lupa jurnaliştilor. Primarul din Voluntari a copiat cel puţin o treime din teza de doctorat

Florentin Pandele, primarul oraşului Voluntari şi soţul candidatului PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a copiat cel puţin o treime din teza de doctorat.
Florentin Pandele
Florentin Pandele (Facebook.com/Florentin Pandele)

Peste o treime din teza de doctorat în Ştiinţe Militare semnată de primarul oraşului Voluntari, Florentin-Costel Pandele, este copiată grosolan din alte surse, a dezvăluit jurnalista Iulia Marin de la pressone.ro

Pandele a devenit doctor în Ştiinţe Militare în iunie 2008, cu o lucrare susţinută la Universitatea Naţională de Apărare (UNAp).

Conducător de doctorat i-a fost generalul de brigadă prof. univ. dr. Vasile Mihail Ozunu, actualul director al Colegiului Naţional de Apărare şi fost secretar de stat în Ministerul Apărării în mandatul lui Gabriel Oprea. Ozunu a făcut parte şi din comisia care, în 2001, i-a acordat lui Oprea titlul de profesor universitar.

Doctoratul de la UNAp a fost al doilea obţinut de Pandele. Cu doar 8 luni înainte, în noiembrie 2007, el devenise doctor în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".

PressOne a analizat teza de doctorat susţinută la UNAp de Florentin Pandele şi a identificat zeci de pagini copiate din alte lucrări sau preluate pur si simplu, fără ghilimele, din Strategia Naţională de Securitate dată publicităţii în aprilie 2006.

Pentru a citi continuarea investigaţiei intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne