Torţionarii comunişti, apăraţi. Directorul IICCMER cere schimbarea legislaţiei

În 26 de ani, deşi a incriminat comunismul de la balcoanele Parlamentului, România nu a făcut nimic pentru a da călăii sistemului pe mâna Justiţiei. Radu Preda, directorul IICCMER, cere schimbarea legislaţiei.
Radu Preda
Radu Preda (Epoch Times România)
Se încarcă player-ul...

Coincidenţă sau nu, la 26 de ani de la căderea comunismului, cei ce se fac vinovaţi de schingiuirea, torturarea, înfometarea a mii şi mii de deţinuţi politici nu pot fi pedepsiţi datorită legislaţiei deficitare. Iar condamnarea acestora şi a comunismului în sine nici nu se va putea realiza până când baza legală nu va fi schimbată, a atras atenţia, joi, directorul IICCMER, Radu Preda, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Atrag atenţia asupra unui fapt care este frustrant din perspectiva muncii pe care noi o depunem dar şi din perspectiva unei minime dreptăţi istorice şi sociale în România de astăzi. Criteriul fundamental de la care noi plecăm când facem sesizările penale este existenţa victimelor, adică a morţilor, a decedaţilor. Numai că avem o categorie foarte largă de cazuri – primim memorii, primim sesizări în mod curent, sau prin discuţiile pe care le avem cu diverse persoane, primim aşadar multe poveşti de viaţă în care, de pildă, foşti deţinuţi politici îşi cunosc foarte bine anchetatorii şi torţionarii cu care s-au confruntat în tinereţea lor, dar pentru faptul că trăiesc noi nu putem ca instituţie publică să declanşăm niciun fel de sesizare penală. Adică dacă nu există mortul, degeaba vine un deţinut politic în viaţă pentru că intervine termenul de prescripţie", a explicat Radu Preda.

Potrivit directorului Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, dacă actuala clasă politică îşi pune în mod serios problema condamnării comunismului, acest lucru va putea fi realizat doar după schimbarea legislaţiei. În caz contrar, orice discuţii despre condamnarea comunismului rămân simple exerciţii de retorică.

"Repet, (avem n.r.) cazuri concrete de foşti deţinuţi politici care îşi cunosc cu nume şi prenume şi adresă anchetatorii şi torţionarii, dar în cazul lor nu putem întreprinde nimic. Din acest punct de vedere o schimbare a prevederilor Codului Penal ar fi într-adevar echivalentă cu o condamnare pe bune a comunismului, iar nu un simplu exerciţiu de retorică de la tribuna Parlamentului sau de la oricare altă tribună", a apreciat Preda.

IICCMER a organizat joi o conferinţă de presă, în cadrul căreia a făcut publice rezultatele celor mai recente acţiuni de investigaţii speciale şi situaţia sesizărilor penale formulate de Institut.

"Repet, (avem n.r.) cazuri concrete de foşti deţinuţi politici care îşi cunosc cu nume şi prenume şi adresă anchetatorii şi torţionarii, dar noi nu putem întreprinde nimic" - Radu Preda

Cu această ocazie, IICCMER a lansat un apel public referitor la prelevarea de probe ADN de la rudele directe ale victimelor deshumate în campania de săpături derulată de IICCMER la Periprava, în perioada 2015 – 2016. De asemenea, în cadrul conferinţei, au fost dezvăluite două noi nume din lista de persoane suspectate pentru comiterea unor crime politice în timpul regimului comunist.

Reamintim că la 26 de ani de la căderea comunismului doar doi torţionari au fost condamnaţi pentru crime împotriva umanităţii - fostul comandant al penitenciarului de la Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu şi fostul comandant al lagărului de muncă de la Periprava, Ioan Ficior, aceasta în condiţiile în care comunismul a mutilat milioane de destine.