UPDATE: Doi chitarişti ai trupei "Goodbye to Gravity", morţi în urma incendiului din clubul Colectiv

Doi dintre membrii trupei ce concerta în noaptea de vineri în clubul mistuit de flăcări au încetat din viaţă. Alţi membri ai formaţiei se zbat între viaţă şi moarte.
Tragedia de la clubul Colectiv
Tragedia de la clubul Colectiv (Poza Alex Sanda)

UPDATE: Cadavrul celui cel de al doilea chitarist al trupei "Goodbye to Gravity", Mihai Alexandru, a fost identificat la Institutul Naţional de Medicină Legală. Potrivit unor informaţii şi iubita acestuia ar fi murit în incendiu, relatează B1 TV.

***

Vlad Ţelea, unul dintre chitariştii trupei "Goodbye to Gravity", care concerta în clubul Colectiv în noaptea incendiului ce a îndoliat Capitala, a decedat, relatează B1 TV. Ţelea avea 37 de ani şi devenise de curând tată.

Alţi membri ai formaţiei sunt internaţi în stare gravă la spital. Basistul şi vocalistul trupei, Alex Pascu şi Andrei Găluţ sunt între viaţă şi moarte la Spitalul Floreasca, după ce au fost operaţi, arată sursa citată.

Reamintim că în jur de 30 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte peste 160 au fost rănite în urma incendiului izbucnit în noaptea de Halloween în Clubul Colectiv. Localul găzduia lansarea celui de-al doilea album al trupei rock Goodbye to Gravity, „Mantras of War”, pe fondul unui „spectacol de lumini customizat, precum şi de efecte pirotehnice”, urmată de o petrecere de Halloween.

Titlul uneia dintre piesele incluse pe acest album, "The Day We Die" (“Ziua în care murim”, n.r.), prevesteşte, parcă, ceea ce avea să se întâmple în club, după cum au remarcat mai mulţi fani ai trupei pe reţelele de socializare online, relatează Mediafax.

Printre versurile melodiei care, potrivit presei, s-ar fi cântat în noaptea în care a izbucnit incendiul, se regăsesc trimiteri către foc şi moarte: „Let go and beg for freedom / Another row jumping into the flame”(„Dezlănţuie-te şi roagă-te pentru libertate / Încă un rând sărind în flăcări”, n.r.) şi „We're not numbers we're free, we're so alive / Cause the day we give in is the day we die” („Nu suntem numere, suntem liberi, atât de vii / Căci ziua în care cedăm este ziua în care murim”).

Potrivit martorilor, spectacolul pirotehnic a constat, în fapt, în nişte artificii de tort care au aprins izolaţia audio, de burete, a sălii, dezlănţuind iadul.

"Dacă m-ar întreba cineva cum arată Apocalipsa, aş zice că arăta exact ca această noapte... Şi plâng", scrie, pe blog, unul dintre supravieţuitori.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne