UPDATE. Iohannis ia poziţie împotriva modificărilor Codului Penal şi CPP promovate de PSD

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
08.05.2015

UPDATE. "Modificările propuse în Parlament pentru Codul Penal sunt de natură să afecteze bunul mers al justiţiei. Nu sunt de acord cu aceste încercări de a slăbi puterea Justiţiei!", a scris, pe contul său de Facebook, Klaus Iohannis.

***

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la întoarcerea din Polonia, că nu este de acord cu propunerile legislative de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, iniţiativă ce aparţine mai multor deputaţi, majoritatea PSD.

După părerea mea, lupta anticorupţie trebuie să continue în toată forţa şi cu toată forţa. Aceste modificări propuse sunt neavenite, am o părere foarte proastă despre aceste modificări. Aceeaşi părere o au şi alţii care au exprimat nemulţumiri în spaţiul public. Deci nu sunt de acord cu ele, mai simplu”, a declarat preşdintele Klaus Iohannis.

DNA a acuzat deja că adoptarea acestor propunerii ar diminua semnificativ eficienţa instituţiei, în timp ce ambasadele Statelor Unite, Germaniei şi Marii Britanii şi-au exprimat îngrijorarea faţă de aceste modificări respective.

Totodată, experta anticorupţie Laura Ştefan a avertizat că dacă aceste modificări legislative vor intra în vigoare s-a terminat cu lupta împotriva corupţiei.

"Dacă trec modificările la Codul Penal şi de Procedură Penală promovate de PSD (şi sunt şanse să treacă pentru că dl Ponta lipseşte din ţară) s-a terminat nu doar cu anticorupţia, ci şi în general cu lupta împotriva criminalităţii", a declarat Laura Ştefan.

Recomandăm şi Laura Ştefan: Dacă trec modificările la Codul Penal şi CPP promovate de PSD s-a terminat cu anticorupţia

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor