USR, pe baricade: "Specialiştii în diversiune" ai PSD au operat o creştere din pix. E o manipulare grosolană

Guvernul Grindeanu a făcut o măsluire contabilă în premieră istorică, şi nici măcar nu este una subtilă, ci de-a dreptul grosolană, a acuzat deputatul USR Claudiu Năsui.
Claudiu Năsui (USR)
Claudiu Năsui (USR) (Epoch Times Romania)

Nici nu a publicat bine Ministerul Finanţelor execuţia bugetară la sfârşit de aprilie 2017, că Guvernul Grindeanu a şi început să se laude cu excedentul şi creşterile de venituri, însă totul este de fapt o mare minciună, a acuzat sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, deputatul USR Claudiu Năsui.

"Dacă ne uităm la cifre o să observăm o creştere uluitoare de peste 1.000% în sumele pe care le-a primit România de la Uniunea Europeană. E greu de crezut, nu? Evident că nu este decât o măsluire contabilă, şi nici măcar nu este una subtilă, ci de-a dreptul grosolană. De fapt, până anul acesta, în fiecare an statul român nu a contabilizat subvenţiile pentru agricultură ca venit la buget sau ca cheltuială. Ceea ce e normal, pentru că nu sunt banii statului, ci ai fermierilor de la UE. Practic statul ce primeşte aia dă mai departe. Nu câştigă nimic, nu pierde nimic. Doar trec nişte bani prin conturile sale", a declarat Claudiu Năsui.

Deputatul USR a remarcat că, în 2017, în premieră istorică, ca să arate că au crescut veniturile, "specialiştii în diversiune" ai PSD s-au gândit să înregistreze aceste sume la venituri.

"Astfel dacă ne uităm pe cifre, vedem că exact creşterea sumelor de la UE este aproape perfect contrabalansată de creşterea sumelor care se duc pe proiecte UE. Şi ghiciţi pe ce proiecte? Pe subvenţii în agricultură. Toate acestea ca să poată spune că au crescut veniturile faţă de anul trecut. Practic compară mere cu pere. Dacă vroiau să facă o comparaţie corectă, fie nu adăugau subvenţiile anul acesta, fie le adăugau şi anul trecut. Ca să avem o imagine corectă. N-au vrut, au vrut creştere din pix", a explicat Claudiu Năsui.

Potrivit deputatului USR, alte cifre impresionante sunt creşterile de venituri din impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii.

"Vedem o creştere de 13,4% (1,2 miliarde de lei) la impozitul pe venit şi 14,9% (2,9 miliarde de lei) la contribuţiile obligatorii. Ce s-a întâmplat? A stors ANAF-ul economia de bani? A crescut productivitatea spectaculos în România? Absolut deloc. Ce s-a întâmplat este că au crescut salariile bugetarilor semnificativ la începutul anului acesta, ceea ce a dus la o încasare a impozitului pe venit şi a contribuţiilor obligatorii mai mare. Astfel, dacă ne uităm la cheltuieli, vedem că cheltuielile de personal au crescut cu 18,1% ceea ce, evident a dus la o creştere a impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii. Dar acela cine le-a plătit? Tot statul. Nu au făcut decât să ia bani dintr-un buzunar şi să-i bage în altul", a remarcat Claudiu Năsui.