Vizita lui Băsescu în Israel – mult zgomot pentru nimic

Traian Băsescu în Israel, 20 ianuarie 2014
Traian Băsescu în Israel, 20 ianuarie 2014 (MENAHEM KAHANA / AFP / Getty Images)

Preşedintele României s-a întâlnit cu liderii israelieni şi palestinieni şi le-a repetat refrenul de susţinere a planului de pace iniţiat de secretarul de stat american John Kerry, care deocamdată este doar pe hârtie şi pare de neimplementat. În rest, n-a fost însoţit de un mare alai de oameni de afaceri şi miniştri pentru a dezvolta cooperarea economică prin proiecte concrete.

Traian Băsescu a vorbit mult despre importanţa păcii şi siguranţei cetăţenilor pentru ambele state. „Este foarte uşor când nu vrei să ajungi la un compromis, să te cramponezi de istorie, dar rostul negocierilor palestiniano-israeliene este să aducă pacea, nu să restabilească adevărul istoric. Adevărul istoric poate rămâne în cartea de istorie”, a spus Băsescu.

Realitatea însă este mai complicată. Nu se poate face o separaţie între momentul prezent şi rădăcinile istorice ale acestui conflict. Punctele de dezacord între cele două părţi sunt de ani de zile aceleaşi: statutul Ierusalimului de Est, recunoaşterea graniţelor, oprirea extinderii coloniilor evreieşti, reîntoarcerea refugiaţilor şi ele par insurmontabile. Aşa-zisul proces de pace este resuscitat din când în când, dar nu există semne că s-ar putea ajunge la un acord precum cel susţinut de mai multă vreme de România, soluţia celor două state.

În ultima vreme, secretarul de stat american John Kerry, care este mai pasionat de Orientul Mijlociu decât de pivotul asiatic al SUA, a intensificat eforturile de a relua procesul de pace, făcând naveta între Ierusalim şi Ramallah. El a discutat un ”acord cadru” cu Benjamin Netanyahu şi Mahmud Abbas care să fie punctul de plecare şi care să stabilească parametrii pentru un acord. Conţinutul acestuia nu a fost făcut public iar potrivit Guardian, americanii nu le vor cere lui Netanyahu şi Abbas să semneze documentul. Deja ambele părţi ştiu că termenul final stabilit de americani pentru încheierea unui acord, luna aprilie, va fi depăşit.

Prin urmare Băsescu susţine o non-soluţie, planul Kerry, care dă semne că se va naşte deja mort. De ce? Pentru că premierul israelian vrea încă 12 luni de negocieri, iar palestinienii se opun oricărei prelungiri a termenului. Mai mult, mai mulţi parlamentari Likud, partidul lui Netanyahu, şi reprezentanţi ai partenerului său de coaliţie Partidul Casa Evreiască au cerut respingerea acordului-cadru, liderul său ameninţând chiar cu părăsirea coaliţiei. În plus, opt miniştri israelieni au susţinut recent un proiect de lege care prevede anexarea de facto a Văii Iordanului. Chiar dacă acesta nu va trece, el arată de câtă susţinere se bucură planul Kerry în guvernul israelian. Executivul lui Netanyahu se opune şi încetării extinderii coloniilor evreieşti, condamnate ca ilegale de comunitatea internaţională.

Şi de partea cealaltă, liderul palestinian Mahmud Abbas este presat de membrii comitetului executiv al Autorităţii pentru Eliberarea Palestinei să renunţe la negocierile cu israelienii şi să revină la strategia de a crea un stat palestinian unilateral, prin intrarea în organizaţii internaţionale precum Tribunalul Penal Internaţional.

Dincolo de toate acestea, săptămâna trecută autorităţile israeliene au anunţat că au de gând să construiască 1.400 de case în Cisiordania şi Estul Ierusalimului, unde deja trăiesc peste 500.000 de colonişti evrei. State europene precum Marea Britanie, Franţa, Italia şi Spania au chemat ambasadorii Israelului să dea explicaţii şi au criticat decizia.

România s-a prezentat în Israel ca o anexă a SUA în această problemă, susţinând un plan american neviabil, pe care niciuna dintre părţi nu şi-l doreşte. Mai mult, preşedintele n-a pomenit nimic de colonizările condamnate de UE.

România s-a prezentat deci în Israel ca o anexă a SUA în această problemă, susţinând un plan american neviabil, pe care niciuna dintre părţi nu şi-l doreşte. Mai mult, preşedintele n-a pomenit nimic de colonizările condamnate de UE şi a sprijinit discret Israelul susţinând că ”pacea nu se obţine uşor. În Europa s-a obţinut cu sacrificii uriaşe şi chiar cu sacrificii de suveranitate a statelor europene. Marea concepţie reciprocă, marele compromis franco-german au asigurat Europei pacea, o pace care are 70 de ani şi care n-a mai fost întâlnită în Europa. Compromisul franco-german poate fi lecţie şi pentru această regiune”. Cu alte cuvinte, palestinienii ar trebui să accepte coloniile israeliene şi menţinerea unei prezenţe militare israeliene în Valea Iordanului.

Prin urmare, România nu poate juca un rol de mediator, deşi are relaţii bune cu ambele părţi, pentru că pune mai mult accent pe colaborarea cu Israelul, cu care vrea să întărească relaţiile economice şi comerciale şi cu care are deja o bună cooperare în domeniul ştiinţific şi militar.

Dacă într-adevăr acesta ar fi fost scopul vizitei lui Băsescu, de a spori schimburile comerciale, care au crescut modest cu doar 16% în 2012, şi economice, preşedintele ar fi venit însoţit de un alai de oameni de afaceri. Ori el a plecat în Ţara Sfântă cu o delegaţie formată din patru consilieri, şeful SRI şi deputatul minorităţii evreieşti.

Desigur Băsescu a fost primit ca un prieten şi a fost elogiat de preşedintele Shimon Peres ca şi căpitan de navă, dar cam la asta se reduc realizările acestei vizite.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii